Închide

Clujenii au luat cu asalt terasele în prima zi de ”liber” după pandemie

ActualitateTop News by Actual de Cluj - iun. 01, 2020 0 829

N-a fost cea mai bună vreme, dar în prima zi din acest an în care au putut ieși la terase după luni de zile de izolare, chiar și în condiții mai drastice și mai limitate, clujenii au luat cu asalt terasele: locuri ocupate cam peste tot.

Gabriel Mărginean administrează una dintre terasele amenajate în piața Muzeului și spune că interesul clienților, astăzi, a fost mai mare decât așteptările. ”Momentan avem terasa plină, cu distanțarea socială, și funcționăm cu 30% din capacitate”, spune el. Pentru că durata șederii la terasă nu a fost reglementată clar, el spune că le-a recomandat clienților să nu petreacă mai mult de două ore la terasă, ”dar a fost doar o recomandare”. Oricum, spune el, la terasă s-a stat azi o oră sau, după caz, o oră și jumătate.

Timea nu-și vede capul servind clienții la terasa din piața Unirii. ”E în extaz lumea”, spune ea. ”La începutul zilei am avut vremea un pic mai proastă, dar pe parcursul zilei au revenit încasările; raportat la locurile pe care le avem acum, mai puține, sunt aceleași încasări”.

Lorand servește la mese, în piața Unirii: ”mă așeptam să fie mai multă lume dar cred că și vremea afectează, un pic. Și cred că încă sunt un pic speriați”. Numărul clienților a fost azi către jumătate din totalul unei zile obișnuite din timpul săptămânii, dinainte de pandemie, dar clienții stau mai mult chiar și cu o jumătate de oră, ”stau mai mult la povești”, completează el.

Am remarcat că zona centrală s-a aglomerat cu mult peste traficul din ultimele trei luni, în care clujenii au stat mai mult în case, și foarte puțini au fost cei care au purtat măști de protecție.

Citește și:

Marea relaxare: se redeschid de azi terasele și plajele și nu mai e necesară declarația pentru deplasarea între localități

Nici un comentariu

Scrie un comentariu