Clujean urmărit internațional adus în țară și băgat la închisoare
Actualitate by Actual de Cluj - mai 08, 2025 0 124
Poliția a adus în țară ieri cinci persoane pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau mandate de arestare preventivă, între care și un clujean condamnat la detenție pentru doi ani, pentru infracțiunea de act sexual cu un minor.
Astfel, a fost adusă în țară o femeie, de 38 de ani, din Dâmbovița, urmărită internațional pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. Aceasta a fost adusă din Marea Britanie, având emis, pe numele său, de către Tribunalul Dâmbovița, un mandat de arestare preventivă. De asemenea, a fost adus un bărbat, de 40 de ani, din Covasna, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de omor. Acesta a fost adus din Marea Britanie, având emis, pe numele său, de către Tribunalul București, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 5 ani.
La aceeași dată a fost adus în țară un bărbat, de 39 de ani, din Cluj, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor. Acesta a fost adus din Italia, având emis, pe numele său, de către Judecătoria Dej, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani. Totodată, a fost adus în țară un bărbat, de 42 de ani, din Buzău, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere. Acesta a fost adus din Germania, având emis, pe numele său, de către Judecătoria Bicaz, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an. De asemenea, a fost adus în țară un bărbat, de 45 de ani, din Mehedinți, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. Acesta a fost adus din Franța, având emis, pe numele său, de către Judecătoria Craiova, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani și 3 luni.
Cei în cauză au fost introduși în unități de detenție, în vederea executării mandatelor.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
FOTO/VIDEO/Back to School Fest la URBANO, în Florești. Două zile de activități pentru copii, în ciuda vremii, iar parcul comercial are de acum și un loc de joacă exterior
sept. 13, 2026 0
-
Bărbat arestat după ce ar fi furat o geantă dintr-un local din Cluj-Napoca. Prejudiciul, de aproximativ 1.100 de euro
sept. 13, 2026 0
