Închide

Clujean trimis în judecată pentru ultraj după ce a amenințat doi polițiști chiar în postul de poliție. ”Vă dau foc, fie în somn, fie în viață”

Actualitate by Actual de Cluj - dec. 08, 2025 0 119

catuse

Un clujean a fost trimis în judecată pentru ultraj azi după ce a amenințat doi polițiști chiar în postul de poliție.

Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu în 22 octombrie, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii a două infractiuni de ultraj, a unei infracțiuni de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase și a unei infractiuni de tulburarea ordinii și liniștii publice.
În actul de sesizare a instanței de către anchetatori a fost consemnat faptul că inculpatul în 24 septembrie în jurul orei 3.20 dimineața în timp ce se afla în incinta unu post de poliție s-a îndreptat cu viteză spre o persoană pe care a împins-o, apoi a adresat către doi polițiști amenințări cu acte de violență, atât in mod explicit („Fără acordul meu nu mă duceți, că altfel vă dau foc, fie in somn, fie in viață!”, cat și in mod insinuant („dacă nu vii să mă desfaci un pic măcar .. îi problemă”; „doamnă dacă s-ar întâmpla cumva să ies eu? „auzi, eu am ieșit de acolo de două ori…am ieșit…dacă ies și de la voi? la gândește-te”; fiind întrebat de persoana vătămată (…) dacă ii amenință, suspectul a răspuns „păi depinde, că eu nu-s vinovat”; ”Da noi ne mai întâlnim când ieșim de aici, că tu ești om liber in viața de zi cu zi, până la urmă ne întâlnim, depinde de ce scrie acolo. (…) unul pe altul ne mai întâlnim, ori la asta ori la altele, dar până la urmă ne întâlnim, să știi. Depinde acolo ce scrii, eu nu am zis și nu am bătut apropo, dar dacă ii vorba, o batem, tată, ok ”, „oricum o să vă caut eu pe voi unde stați și o să vedeți voi” „dar oricum te caut eu pe tine când ies afară. De nu-ți iau copiii…ascultă-mă ce-ți spun, că eu știu unde stau, în parc, si știu și parcul, las’ că vezi tu, cu tot cu procurorul tău care e la mâna a doua, lasă că vezi tu, voi nu mă știți dar eu vă știu, o să vă aduceți voi aminte de mine”), de natură a cauza o stare de temere celor doi polițiști.

Amenințările au fost înregistrate de bodycam-uri și transcrise.

Instanța a constatat azi că rechizitoriul a fost legal comunicat inculpatului și persoanelor vătămate la domiciliul acestora și că instanța Judecătoriei Cluj-Napoca a fost în mod legal sesizată prin rechizitoriul întocmit de către procuror, astfel că a dispus azi începerea judecății.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu