Închide

Cluj, județul din țară cu cei mai mulți beneficiar într-un program pentru comune finanțat de Banca Mondială

Administrație by Actual de Cluj - iul. 22, 2020 0 226

Clujul e județul din țară cu cei mai mulți beneficiari într-un program de investiții finanțat de Guvern printr-un împrumut de la Banca Mondială.

Un număr de 16 comune din țară sunt beneficiare ale unor contracte de construire a 17 platforme comunale de depozitare a gunoiului de grajd şi o staţie de compostare. ”Platformele comunale urmează să deservească micii crescători de animale din zonele unde sunt amplasate, asigurând colectarea şi managementul gunoiului de grajd în comunele respective. Pe lângă impactul în reducerea poluării cu nitraţi a apelor subterane şi de suprafaţă, aceste investiţii sunt o formă de sprijin direct pentru fermieri”, arată Ministerul Mediului.  ”Beneficiarii noştri fac parte dintre autorităţile locale care au înţeles importanţa ajutorului pe care îl pot oferi crescătorilor de animale din comună şi zona limitrofă. Lipsa de mijloace a micilor fermieri şi gospodari conduce la o proastă gospodărire a gunoiului de grajd, care este depozitat, de multe ori, direct pe pământ. Toate scurgerile din bălegar ajung, astfel, în pânza freatică şi, de acolo, direct în fântâni. Prin platformele comunale, dotate cu sistem public de colectare a bălegarului de la populaţie, se rezolvă şi problema conservării apei potabile în fântâni şi cea a conformării fermierilor din punct de vedere al capacităţilor de stocare a gunoiului de grajd”, arată ministrul de resort Costel Alexe.

Volumul de gunoi de grajd care poate fi procesat anual prin aceste investiţii este de aproximativ 48.200 de metri cubi, adică peste 36.000 de tone.

Comunele beneficiare ale acestei tranşe de investiţii sunt: Jibert – jud. Braşov, Smeeni şi Puieşti (2 platforme) – jud. Buzău, Jegălia (staţie de compostare) – jud. Călăraşi, Luna, Mica şi Călăţele din județul Cluj, Nicolae Bălcescu (2 platforme) – jud. Constanţa, Sita Buzăului – jud. Covasna, Pestişani – jud. Gorj, Ciceu – jud. Harghita, Ruginoasa – jud. Iaşi, Tăureni – jud. Mureş, Deveselu şi Brastavăţu – jud. Olt, Hoceni – jud. Vaslui.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu