Închide

Cluj, cele mai bune rezultate din țară la evaluarea națională și în acest an după Capitală

EducaţieTop News by Actual de Cluj - iun. 30, 2026 0 6

Un procent de 90% dintre elevii din Cluj care au susținut examenul de evaluare națională în acest an au obținut medii peste 5, cel mai bun procent din țară, arată datele publicate în urmă cu puține momente de Ministerul Educației.

Cluj este astfel pe locul doi în țară la Evaluarea Națională 2026: 90,2% dintre elevi au luat medii peste 5, fiind depășit doar de București. Rezultatele inițiale, înainte de contestații, au fost publicate azi, 30 iunie, cu o zi mai devreme decât prevedea calendarul oficial al Ministerului Educației.

Cluj și București sunt, de altfel, singurele două zone din România care au depășit pragul de 90% la acest indicator, într-un an în care media națională a fost de doar 79%.

Rezultatul plasează județul cu mult peste alte zone considerate performante, precum Prahova (83,5%) sau Suceava (83,3%), și la o distanță uriașă față de codașa clasamentului, Călărași, unde doar 64,7% dintre elevi au trecut pragul de 5.

Notele de 10, un fenomen rar la nivel național

La nivel național, doar șapte elevi din toată țara au obținut media generală 10, cel mai mic număr din ultimii 13 ani – comparativ cu 85 de medii de 10 înregistrate anul trecut. Scăderea este una dintre cele mai discutate teme legate de ediția din acest an a examenului, alături de subiectele considerate mai dificile, în special la Matematică.

La nivelul întregii țări, din cei 148.268 de candidați înscriși, 143.251 s-au prezentat la toate probele, o rată de participare de 96,6%. Dintre aceștia, 113.192 de elevi (79%) au obținut medii peste 5, în scădere față de anul trecut, când procentul fusese de 83,1%.

Elevii nemulțumiți de notele obținute pot depune contestații până pe 3 iulie, iar rezultatele finale, după soluționarea acestora, vor fi afișate pe 8 iulie. Ierarhia județeană a absolvenților de gimnaziu, pe baza căreia se va face admiterea la liceu, va fi publicată pe 9 iulie, iar completarea fișelor de opțiuni este programată între 13 și 20 iulie.

Să adăugăm că deși în Cluj nu a fost înregistrată nici o medie maximă la examenul de evaluare din Cluj în acest an, dar sunt zeci de candidați cu medii apropiate sau cu medii de 10. Cea mai bună medie a fost înregistrată la școala gimnazială ”Ioan Bob” din Cluj-Napoca, 9,97. A doua cea mai bună medie a fost înregistrată la aceeași școală, 9,92. De cealaltă parte, au fost înregistrate și medi sub 2 – o medie de 1,35, alta de 1,70 și o alta de 1.75.

În Cluj au fost înscriși la examen un număr de 5.244 elevi, dinter care as-au prezentat 5.148 – o pondere de 98,2%.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu