Închide

Clinica Medicală III se pregăteşte de extindere. Vezi cum arată propunerea adusă în Comisia de Urbanism

ActualitateTop NewsUrbanism by Kristina Reştea - ian. 30, 2018 0 8764

 

Conducerea Institutului Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie vrea să extindă complexul Medicală III-Chirurgie III, din zona străzii Croitorilor. Propunerile au fost prezentate în şedinţa Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU) de azi, unde au venit şi vecinii îngrijoraţi de viitorul şantier. Proiectul prevede două etape de dezvoltare şi, la această fază, a primit „undă verde” de la urbanişti.

Consultă AICI detalii despre proiect.

Proiectul a fost iniţat ca urmare a necesităţii reorganizării Institutului, a menţionat arhitectul Sorin Scripcariu, responsabil de documentaţie. „S-a dorit îmbunătăţirea situaţiei existente şi dezvoltarea în viitor. Acum există mai multe corpuri de clădiri rezultate din dezvoltare haotică, inclusiv corpuri parazitare. Se vor realiza spaţii suplimentare, etapizat”, a menţionat arhitectul care a venit în şedinţa de urbanism pentru a prezenta Planul Urbanistic Zonal necesar proiectului. Directorul Clinicii Medicală 3, Mihai Mleşniţe, a precizat că se urmăreşte respectarea legislaţiei în vigoare în domeniul medical. „Dezvoltarea complexului Medicală III are în vedere pacientul. Avem o legislaţie sanitară care prevede anumite suprafeţe, azi nu respectăm integral aceste reguli. Sunt funcţiuni – terapie inensivă, blocuri operatorii –  care sunt fracţionate, iar situaţia e disfuncţională. Un bloc operator unic, un spaţiu de terapie intensivă adecvat amenajat ne-ar permite dezvoltarea medicală. Noi suntem capabili să facem transplant hepatic, dar nu avem infrastructura necesară„, a explicat directorul clinicii. Acesta a precizat că, în urma implementării proiectului, numărul de paturi ar rămâne acelaşi: 410. Potrivit conducerii institutului, se doreşte crearea unui spaţiu suplimentar pentru bloc operator, zonă de Terapie Intensivă unică, ambulatorii de specialitate, spaţiu de Primiri Urgenţe. Iniţial, s-a propus o clădire de 6 etaje lângă un corp existent, dar Comisia de Monumente nu a permis o astfel de dezvoltare în zonă.

Conform documentaţiei de urbanism, prima etapă de proiect prevede acum realizarea unei clădiri cu subsol, parter şi două etaje, cu o suprafaţă desfăşurată de 4.500 mp. Funcţiuni: Centru de Primiri Urgenţe la parter, secţie ATI cu 30 de paturi şi punct de transfuzii la etajul I, bloc operator cu opt săli de operaţii şi sterilizarea spitalului la etajul II. Tot în această etapă, se va supraetaja amfiteatrul şi blocul alimentar, rezultând 400 mp destinaţi spaţiilor dedactice.  Se demolează două corpuri şi cabina poartă. Prima etapă ar necesita investiţii de aproape 6 milioane de euro, conform estimărilor proiectanţilor. Etapa a doua se concentrează pe strada Iaşilor. Pentru această etapă se propune demolarea mai multor corpuri de clădire (C1, C3, C4 , A, B, C5, C6 şi depozit); se va construi un corp nou, cu 3 niveluri de subsol, parter, cinci etaje şi încă unul retras, cu o suprafaţă desfăşurată de 6500 mp. În această etapă se vor reorganiza secţiile spitalului. În subsol se propune amenajarea de parcări.

 

 

 

Îngrijorările vecinilor

Vecinii din zona străzii Croitorilor au cerut garantarea integrităţii clădirii în care locuiesc (la calcan cu clinica), fiind îngrijoraţi de efectele unui viitor şantier. Una dintre vecine a amintit că spitalul avea şi un spaţiu alocat pentru morgă, arătându-se îngrijorată de efectele în timp ale folosirii substanţelor din acest spaţiu sau a infestării solului. „Morga nu mai există acolo, s-a desfiinţat, subsolul unde erau depozitate substanţele toxice a fost evacuat. Pentru clădire, suntem cu formalităţile în curs pentru demolare. Construcţia acestor spaţii va respecta legislaţia spaţiilor medicale”, a încercat să dea asigurări managerul.

 

 

Proiectul a primit acordul în şedinţa CTATU, urmând ca alte documentaţii să fie prezentate pentru şedinţa Consiliului Local în care se va cere votul consilierilor.

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.