Închide

Ciudata epopee a filmului turnat la Cluj în 1958, cu Dem Rădulescu, Grigore Vasiliu Birlic și Puiu Călinescu, lansat după zece ani

CulturăFilmTop News by Mihai Prodan - dec. 08, 2018 1 2426

Bizara istorie a unui film bazat pe o nuvelă, ale cărui exterioare au fost turnate în Cluj în 1958, dar care au văzut ecranul argintiu după mai bine de un deceniu, cu pelicula tăiată și mutilată de cenzură, și cu scenaristul băgat între timp la închisoare: cunoscut ca proiect „2B”, de la … „două bivolițe”, filmul „Corigența domnului profesor”, de care foarte probabil n-ați auzit, oferă cinefililor parfumul interbelic al Clujului vechi. În plus, distribuția e una de excepție.

Filmările interioare ale producției au fost turnate în studiourile de la Buftea, iar cele exterioare la Cluj, pe strada 6 Martie, actuală Iuliu Maniu. Presa vremii – ziarul Făclia – găzduiește un interviu cu regizorul producției, Haralambie Boroș. La întrebarea de ce s-a ales Clujul pentru filmarea exterioarelor, acesta răspunde: „filmăm la Cluj pentru că ni s-a părut foarte frumoasă plastica orașului. Am găsit aici monumente arhitectonice demne să fie cunoscute de cât mai mulți cetățeni ai patriei noastre și de spectatorii de peste hotare. Interioarele fiind deja filmate în studiourile de la Buftea, la Cluj cred că vom termina în câteva săptămâni”.

În producție juca și actrița din Cluj Rodica Daminescu. Regizorul explică acțiunea filmului, pentru presa din Cluj: „”burlesc prin acțiune și situații, conflictul pornește de la o banală confuzie de nume. Un profesor … Marcel Angelescu, este luat drept proprietarul unor bivolițe – de aici și titlul filmului, „2B” (două bivolițe!!) – și obligat de complicatul aparat birocratic burghez să plătească taxele „legale” și bineînțeles obișnuitele șperțuri perceptorului… Vasiliu Birlic. Confuzia merge însă mai departe – profesorul este ales președintele Asociației crescătorilor de vite, toată lumea îi cere lapte, multe alte neplăceri, și, exasperat profesorul se hotărăște să „vândă” bivolițele. Urmărit însă de ghinion, profesorul este arestat de sergentul … Vasile Tomazian și anchetat de însuși regizorul filmului, adică comisarul Ionașcu. Profesorul nu poate însă rezista la atâtea încercări. El a trăit o viață întreagă preocupat doar de unele lucrări filozofice și contactul dur cu realitatea acelei lumi îl zdruncină prea tare. La ospiciul de … alienați mintali, profesorul este consultat de doctorul … Jules Cazaban și interogat într-o cameră cu alți bolnavi ale căror roluri sunt interpretate de … Puiu Călinescu, Tudorel Popa, Horea Crăciunescu. Și pentru că suntem la Cluj, am ținut seama și de actorii clujeni: actrița Rodica Daminescu apare pentru a doua oară ca parteneră a lui Marcel Angelescu”.

Regizorul avansa și un termen pentru premieră, „va avea probabil loc în luna octombrie a acestui an”. Urmau să treacă, însă, mai bine de zece ani până când imaginile aveau să ajungă în cinematografe.

 

 

Criticul Călin Căliman notează în cartea sa, „Istoria filmului românesc (1897 – 2017)”: „Filmul care ar fi putut însemna un eveniment artistic în epocă (dar nu s-a întâmplat așa) a fost, în 1968, Corigența domnului profesor de Haralambie Boroş. Povestea acestei „comedii cu cântec” este lungă, de peste un deceniu. S- o urmărim. În 1958 apărea în revista „Film” un scenariu, din punctul meu de vedere, evenimențial, comparabil – fără riscuri – cu „Rinocerii” lui Eugen Ionescu și cu „Procesul” kafkian, intitulat „Bivolițele”, aparținând unui scriitor de calibru, I.D.Sîrbu (a cărui adevărată dimensiune avea să fie descoperită postum și încă necesită revizuiri). Filmul pornit de la acest scenariu i-a fost încredințat, atunci, lui Haralambie Boroș, care tocmai debutase în regia de film, cu doi ani înainte, ecranizând comedia lui Mihail Sebastian „Ultima oră”, în filmul Afacerea Protar, unde jucau Radu Beligan (profesorul Andronic), Ioana Zlotescu (Magda Minu) și Ion Finteșteanu, Ion Iancovescu, Constantin Ramadan, Ion Talianu, Ion Lucian, Jenică Constantinescu. Dacă filmul ar fi urmat linia scenariului și ar fi ieșit pe ecrane atunci , cinematograful românesc, după „Directorul nostru” de Jean Georgescu, înregistra, neîndoios, încă un succes marcant al comediei satirice. Dar…n-a fost să fie… Citim scenariul inițial (și considerăm mai mult decât oportun un remake!): acțiunea se petrece într- un „oraș vechi, foarte vechi chiar, dintr-o țară să-i zicem nouă” (!), o țară „cu tineri și bătrâni, fericiți și nefericiți, deștepți și fanatici” (!), aceștia din urmă convinși că „toată știința noastră stă în dosare” și visând o societate românească ideală, „societatea în care fiecare român să dea tot, absolut tot, statului, iar statul tot, absolut tot, cetățeanului”. Într-un asemenea oraș dintr-o asemenea țară, un profesor de istorie, Andrei Mureșanu, care locuiește pe strada Vasile Alecsandri la numărul 32, este confundat cu plutonierul pensionar Vasile Alexandru, domiciliat pe strada Andrei Mureșanu la numărul 32 și…obligat să plătească impozit pentru două bivolițe pe care nu le are. De aici, drama: la început, profesorul refuză, protestează, până la urmă se resemnează, dar…este părăsit de nevastă, dat afară din școală, internat la ospiciu etc. etc., pentru ca, după eliberare, să se retragă la țară, unde-l așteaptă în gară…două bivolițe, simpatice, înjugate la un car: „Trenul a plecat. Lampa roșie a ultimului vagon, ca-n clasicele finaluri cinematografice, dispare în perspectivă. Cu ochii lor umezi mari, înfiorători, bivolițele de la rampă urmăresc filosofic vagoanele ce se pierd. Apoi biciul pocnește, ele se urnesc și pleacă. Sfârșit”.

Nu s-a întâmplat ca filmul să iasă atunci pe ecrane: a ieșit  în ianuarie 1968, după ce pelicula a fost interzisă vreme de zece ani, după ce scriitorul a fost întemnițat (din alte motive), după ce din scenariul inițial n-a mai rămas aproape nimic; la premiera filmului „Corigența domnului profesor”, povestea originară era, pur și simplu, de nerecunoscut. O frază din decupajul filmului, care ne-a facilitat, ani la rând, supraviețuirea în vremuri de tristă amintire, ne stăruie, insistent, în memorie: „pe mal Maria mulge vaca, în apă se vede invers”. Criticii au fost foarte aspri la premieră, aducând în discuție simplismul, primitivismul gândirii cinematografice (și nu numai cinematografice), ignorând contribuția nefastă a cenzurii vremii la „definitivarea” scenariului. Doar câteva imagini frumoase ale Brașovului – Biserica Neagră, Biserica Sf. Nicolae –, datorate operatorilor Ovidiu Gologan și Iulius Drukmann au reținut atenția criticilor și faptul că „niciunul dintre filmele românești nu a mobilizat atâția ași ai comediei la un loc” (idee cu care îmi începeam cronica din „Contemporanul”, în 19 ianuarie 1968). Iată o singură „foaie” din lista actorilor prezenți pe generic: Jules Cazaban, Grigore Vasiliu-Birlic, Marcel Anghelescu, Al.Giugaru, Ion Manu, Silvia Fulda, Tudorel Popa, Dem Rădulescu, Draga Olteanu, Toma Caragiu, Puiu Călinescu, Horia Căciulescu, Vasile Tomazian, plus – ca voce din off – Radu Beligan. Pe când remake-ul așteptat al scenariului „Bivolițele”? Deși, s-o recunoaștem, suntem departe, azi, de o asemenea distribuție…”.

Scenaristul filmului e autorul nuvelei care a stat la baza peliculei, Desideriu Sîrb, cunoscut sub numele I. D. Sîrbu, cel a cărui viață a inspirat personajul principal din romanul lui Marin Preda, „Cel mai iubit dintre pământeni”, Victor Petrini. Acesta scrisese nuvela „Bivolițele” la începutul anilor ’50, iar scenariul a apărut în 1957 în revista „Film”, pentru ca în același an, în toamnă, filmul să intre în producție sub titlul „B 2”, nume de cod după care a fost cunoscută producția și la filmarea exterioarelor din Cluj. Filmările au fost însă întrerupte după ce scenaristul a fost arestat și ulterior condamnat. Sîrb a fost eliberat doar în 6 februarie 1963, dar filmările s-au reluat doar în 1966. În fine, premiera – în 9 ianuarie 1968 – deci la zece ani după filmările de la Cluj.

Tudor Caranfil, în „Dicționar subiectiv al realizatorilor filmului românesc”, spune că producția a fost „o comedie dezastruoasă, a cărei facere semăna cu experiența, din legendă, a Meșterului Manole, fiindcă s-a tot surpat între 1958 și 1966, când i-a avut loc, în sfârșit, umilitoarea premieră”.

Mai jos filmul integral:

 

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Cursuri de specializare la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.

Scrie un comentariu