Închide

Circulație dificilă, în condiții de iarnă. Trenuri întârziate, accidente multiple

ActualitateSinteză știri naționale by Actual de Cluj - ian. 09, 2022 0 200

Circulația mai multor trenuri a fost afectată, duminică, după ce pe linii au căzut copaci, a anunțat CFR, care a atras atenția că în sud-vest, nord și centrul țării se circulă în condiții de iarnă. Condițiile meteo au pus probleme și șoferilor, pe A1 producându-se o tamponare în lanț, cu opt mașini implicate, anunță digi24.ro.

Polițiștii de la Infotrafic au informat că pe autostrada A1 Deva-Nădlac au avut loc două accidente rutiere. Primul s-a produs la kilometrul 582, în apropierea localității Nădlac, fiind implicate un autoturism și un autocamion. La scurt timp, în aceeași zonă, s-a produs o tamponare în lanț în care au fost implicate alte 8 autovehicule.

Potrivit primelor informații, o singură persoană a suferit leziuni (posibil răni ușoare), fiind evaluată medical.

Pe autostrada A1 Deva-Nădlac vizibilitatea în trafic este redusă din cauza ceții dense sub 100 de metri.

Circulația trenurilor, afectată de căderile de copaci pe linii

Duminică, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, mai mulți copaci au căzut pe liniile de cale ferată, ceea a dus la întreruperea temporară a alimentării cu energie electrică sau a circulației pe segmentele feroviare Leșu Ilvei – Ilva Mică și Poarta – Slatina Timiș. Totodată, unele trenuri care trec prin respectivele zone au întârzieri.

În zonele unde este necesar, CFR Călători pune la dispoziția CFR SA locomotive Diesel pentru deblocarea circulației.

Totodată, CFR a transmis că circulația trenurilor se desfășoară în condiții de iarnă în sud-vest, nord și centrul țării. Se intervine cu drezine pantograf și cu personal propriu pe raza Regionalei CF Iași, pe intervalul de stații Vatra Dornei – Năsăud, unde sunt în desfășurare lucrări de repunere sub tensiune a liniei de contact.

Pentru călătorii aflați în trenurile IR 1833, care circulă în relația Iași – Timișoara Nord și IR 1832 care circulă în relația Cluj – Galați, au fost puse la dispoziție mijloace de transport auto.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare