Circa 5.900 de părinți au cerut sfaturi medicale prin linia de telemedicină ALOPEDI Cluj în primul semestru din 2026
AdministrațieSănătate by Actual de Cluj - iul. 06, 2026 0 13
Serviciul de telemedicină pediatrică ALOPEDI – 0364917, gestionat de Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, a fost apelat în primele șase luni ale anului 2026 de 5.894 de părinți, potrivit unei analize realizate de conducerea Consiliului Județean Cluj împreună cu reprezentanții unității medicale.
Potrivit datelor prezentate, 68,86% dintre apeluri s-au finalizat cu recomandări medicale care au permis îngrijirea copiilor la domiciliu, fără a mai fi necesară prezentarea la spital sau la medicul de familie.
„Serviciul de sfat pediatric telefonic continuă să își dovedească eficiența și utilitatea, marea majoritate a problemelor micilor pacienți fiind soluționate telefonic pe baza simptomatologiei descrise de părinți. Aceștia au obținut, astfel, într-un mod rapid, recomandări și sfaturi calificate”, a transmis conducerea Consiliului Județean Cluj.
Febra rămâne principalul motiv pentru apelarea liniei, însă în ultima perioadă s-a observat o creștere a cazurilor de simptome digestive, în paralel cu o scădere a apelurilor pentru probleme respiratorii. Specialiștii recomandă spălarea corectă a mâinilor și a fructelor înainte de consum, precizând că majoritatea episoadelor de diaree și vărsături au cauze virale și pot fi gestionate acasă prin hidratare corespunzătoare.
Apelurile provin în special din județul Cluj (68,85%), urmat de București și județele Maramureș și Mureș.
Serviciul ALOPEDI funcționează de peste 12 ani, printr-o linie de gardă dedicată formată din 38 de medici specializați în evaluarea telefonică pediatrică. Aceștia oferă asistență permanentă, 24 de ore din 24, șapte zile din șapte, stabilind prin întrebări de triere gravitatea cazurilor și necesitatea consultului medical direct.
