Închide

Ciolacu: Noua lege a pensiilor va trece prin Parlament până la sfârșitul lui noiembrie și se va aplica din 1 ianuarie 2024. Toate pensiile cresc cu 13,8% 

ActualitateEconomieSocial by Actual de Cluj - oct. 28, 2023 1 308

Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că noua lege a pensiilor va trece prin Parlament până la sfârșitul lunii noiembrie și se va aplica începând cu 1 ianuarie 2024. El a precizat că toate pensiile se majorează cu 13,8% de la 1 ianuarie, conform legii care prevede indexarea cu inflația, însă ajutorul one-off nu se va mai acorda, relatează economedia.ro

„România are legi. La anul, conform legii, va avea o indexare de 13,8%, este indicele de inflație pe anul trecut. Data trecută, coaliția, când era prim-ministru domnul Nicolae Ciucă, a hotărât să aplice un ajutor one-off, prin care am putut să mărim pensiile mai mici, și am făcut o medie de 12,5%, când indicele inflației era de aproape 15%. În viitoare lege a pensiilor se găsește că trebuie intervenit pe pensii cu indicele de inflație anual. Eu cred că până la sfârșitul lunii noiembrie o să trecem noua lege a pensiilor prin Parlament Pe urmă, ea va urma să fie pusă în aplicare de la 1 ianuarie. Sunt prevăzute închiderea anumitor inechități, legea nu poate fi pusă în aplicare instant. De la 1 ianuarie toate pensiile se măresc cu 13,8%, conform legii”, a declarat Marcel Ciolacu.

Premierul a afirmat că noua lege a pensiilor va intra în vigoare la 1 ianuarie, iar principiul de bază este închiderea inechităților și majorarea pensiilor mici.

„Aplicarea directă va dura până când Ministerul… într-un fel eu am devansat legea pensiilor, prin cererea de plată numărul 4, să încercăm să o finalizăm anul acesta. Legea eu nu o pitesc. Legea va merge în parlamentul României. Închiderea inechităților este un principiu de bază. În primul rând vor crește pensiile mici. Ajutoarele one-off au fost pentru că am luat în aplicare anul curent, nu anul precedent”, a mai precizat prim-ministrul, conform economedia.ro

Un comentariu

  1. Nu vede nimeni cat de anormala e majorarea cu procente a pensiilor? Chiar daca inflatia este procentuala, consumul pe o persoana este relativ egal. Atunci, de ce nu se fac cresterile cu suma fixa, acestea fiind calculate din suma totala de majorare impartita la numarul de beneficiari. Nu e normal ca unul care are pensie de 100000 de mii de lei sa aiba o majorare de 10000 de lei , iar unul care are pensia de 1000 de lei sa ia 100. Toti mananca relativ la fel, nimeni nu mananca de 100 de ori mai mult ca altul. Cresterile sunt date de inflatie, dar e calculata la cosul zilnic! Deci, in general , la mancare si energie. Asa s-ar reduce si decalajele imense intre „speciali” si „oamenii de rand”.

Scrie un comentariu