Închide

Cine vrea să proiecteze drumul care leagă Floreștiul de Cluj și care sunt sumele

Administrație by Mihai Prodan - iun. 03, 2014 0 222

Un număr de șapte firme s-au înscris la licitația pentru proiectarea mult așteptatei centuri care va lega comuna Florești de cartierul Mănăștur, din Cluj-Napoca.

Ofertele au fost deschise săptămâna trecută și se referă la proiectarea tehnică a drumului de legătură varianta Sud din Florești, care va lega cea mai mare comună din România de unul dintre cele mai mari cartiere ale țării. Chiar dacă proiectarea va fi rezolvată în cel mult 90 de zile, după cum spune primarul Horia Șulea, finanțarea lucrărilor nu a fost încă identificată – și vorbim despre costuri de un milion de euro pentru fiecare kilometru, plus cele două bretele ale drumului. „Până să fie folosit acel drum mai trebuie niște pași”, spune primarul. „În opinia mea, având în vedere că avem un studiu de fezabilitate temeinic făcut, că avem experiza tehnică, o firmă serioasă de proiectare nu are nevoie de mai mult de 90 de zile; dar noi finanțare pentru desfășurarea efectivă a lucrărilor nu avem,astfel că vom fi forțați de împrejurări – pentru că e o investiție nu pentru floreștieni ci pentru România, dar cine trbuie să plece urechea nu o pleacă – să contractăm un împrumut sau obligațiuni comunale; ne-am asumat acel drum și îl vom face”.

floresti drumul sf ioan

Studiul de fezabilitate de care vorbește primarul din Florești estimează costul lucrărilor la peste 11 milioane de euro, „dar nici vorbă de așa ceva”, explică el. „A fost făcut pe un scenariu de-a dreptul sumbru, în sensul că avem o zonă cu alunecări de teren, dar terenul e stabilizat; va costa în jur de jumătate din această sumă, plus cele două bretele de la metro și polus. Oricum ai socoti nu poate ieși mai mult de 1 milion pe kilometru”.

Iată ofertele:

SC PRO CONS XXI SRL 179.395 lei

SC LUCA WAY SRL 129.997,75 lei

SC MAXIDESIGN SRL 194.400 lei

Asociere SC CIVITAS PROIECTARE SRL – SC VIA PROCONS SRL 97.680 lei

SC NV CONSTRUCT SRL 208.041,80 lei

SC DRUMURI SI PODURI JUDETENE CLUJ SA 276.000 lei

Asociere SC EURODRUM COM SRL – SC DRUMEX SRL 285.000 lei

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.