Închide

Cine ia 10 la Bac primește abonament gratuit la UNTOLD și NEVERSEA

ActualitateEducaţieFestival by Actual de Cluj - iun. 06, 2018 0 154

Organizatorii UNTOLD și NEVERSEA dau startul celei de-a patra campanii „Bac de 10”. „Cine ia nota 10 la examenul de bacalaureat primește abonament gratuit la UNTOLD&NEVERSEA, iar cine s-a înscris la examenul maturității primește reducere la abonamentele pentru cele două festivaluri” – transmit organizatorii festivalurilor. „Suntem extrem de încântați că această campanie a ajuns la a patra ediție și are foarte mari ecouri în rândul tinerilor absolvenți de liceu din România. Atâta vreme cât în fiecare an vor exista minim doi sau trei elevi de nota 10 motivați de festivalurile noastre, noi vom continua să îi premiem pe cei mai buni în fiecare ediție”, spune Edy Chereji,  director de Marketing și Comunicare UNTOLD & NEVERSEA. „Ne dorim să avem cât mai mulți câștigători cu note bune. Dar pentru că noi sprijinim educația pentru toți elevii din România, împreună cu partenerii noștri de la UNTOLD și NEVERSEA, premiem și absolvenți de liceu cu note mai mici decât 10. Important este să crezi în tine și să-ți urmezi calea. Sper să ne vedem cu cât mai mulți vara asta!” – a transmis și Katharina Scheidereiter, CSR Kaufland România.

Toți absolvenții care doresc să participe la campanie trebuie să acceseze link-ul http://untold.com/bacde10.

În campania de anul trecut 81 de absolvenți care au promovat examenul de Bacalaureat cu nota 10 au primit abonamente cadou la cele mai tari petreceri ale anului 2017, UNTOLD și NEVERSEA. Alți peste 4000 de tineri au primit reducere la abonament.

În acest an campania este susținută de trupa VAMA, de un proaspăt absolvent de liceu, ALEXIA ERAM și de corespondentul PRO TV, Paula Herlo.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare