Închide

CFR, victorie în derby-ul cu FCSB. Trupa lui Petrescu se distanțează în clasament

SportTop News by Catalin Suciu - feb. 03, 2020 0 140

CFR Cluj s-a impus la limită, scor 1-0, cu FCSB în prima etapă din noul an, pe arena Dr. Constantin Rădulescu din Gruia. Singurul gol al meciului a fost marcat de Vinicius, jucător aflat în ultimele luni de contract cu echipa clujeană.

Meciul, arbitrat de clujeanul Istvan Kovacs, nu putea începe fără scandal în ultima săptămână. Oaspeții au acuzat delegarea lui Kovacs tocmai la această partidă cu campioana din Cluj. Însă FCSB nu joacă nimic. Cel puțin nu cu CFR Cluj. În două reprize, echipa lui Vintilă nu a avut nici o ocazie de gol. N-a tras nici un șut pe poartă tot meciul și a avut doar două execuții spre poarta lui Arlauskis.  CFR a avut 11 șuturi spre poartă și trei cadrate.

CFR e aceeași echipă matură, care știe ce vrea. Joacă precis, iar Petrescu îi organizează perfect pe jucători. Pe toată durata partidei, clujenii s-au apărat foarte sus, iar FCSB-ul n-a găsit nici o soluție. Apoi a intervenit din nou inspirația lui Petrescu. Nedelcu a fost retras în defensivă după pauză, post pe care nu-l stăpânește deloc, iar de aici au apărut cele mai mari probleme. Petrescu a simțit și le-a transmis jucătorilor să facă pressing exact în zonă. Aflat în dificultate, Nedelcu a greșit o pasă către Planic, sârbul a faultat în postură de ultim apărător și a primit cartonașul roșu, iar Vinicius a înscris după lovitura liberă. 1-0 și 3 puncte mari luate de CFR Cluj în duelul cu principala contracandidată la titlu.

CFR a ajuns la 47 de puncte în 23 de partide și e la 7 puncte distanță de Universitatea Craiova și Astra Giurgiu, ocupantele locurilor 2 și 3. FCSB e pe 4, cu 39 de puncte.

foto: cfr/facebook

Echipele de start:

CFR Cluj: Arlauskis – Burcă, Vinicius, Boli, Camora – Itu, Bordeianu, Djokovic – Deac, Omrani, Costache
Rezerve: Sandomerski, Cestor, Hoban, Păun, Petrila, Rondon, Țucudean
Antrenor: Dan Petrescu

FCSB: Bălgrădean – Crețu, Planic, Cristea, Momcilovic – Moruțan, Nedelcu, Oaidă – Tănase, Man, Fl. Coman
Rezerve: Vlad, Filip, Gnohere, Soiledis, Vînă, Olaru, Popa
Antrenor: Bogdan Vintilă

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare