Închide

CFR, remiză cu Steaua. Dan Petrescu acuză arbitrajul: Nu știu cum putea marca Steaua dacă nu era penalty

Sport by Catalin Suciu - feb. 11, 2018 1 1141

FCSB și CFR au remizat, scor 1-1, în derby-ul etapei.

Formația clujeană a deschis scorul în prima repriză, după ce Vinicius a profitat de o ieșire slabă din poartă  a lui Andrei Vlad (33). Djokovici a reluat cu capul o centreare, mingea a ajuns la Țucudean, dar șutul lui a fost respins de Planici în bară, de unde balonul a sărit la Vinicius, iar acesta a trimis în plasă.

FCSB-ul a atacat mai mult în repriza a doua, iar Florin Tănase a obținut o lovitură de la 11 metri, după un duel cu Andrei Mureșan, iar Budescu a înscris fără emoții. S-a terminat nedecis, iar CFR-ul își ține rivala la 2 puncte în spate. E pe 1, cu 53 de puncte.

„Suntem supărați. Steaua, care are o echipă foarte bună, nu a avut nicio ocazie. Până la acel penalty, Steaua nu a avut nicio ocazie. Cred că Steaua nu va mai vorbi despre arbitraje, că văd că primește mai multe penalty-uri decât noi. Nu știu cum putea marca Steaua azi, dacă nu era penalty-ul. De multă vreme nu am mai văzut un asemenea arbitraj. La pauză, arbitrul se ținea de gât cu steliștii și vorbea cu ei. Dacă jucam la Cluj, nu primeam un așa penalty. Până la urmă, e un rezultat echitabil”, a spus Dan Petrescu la TV Digi Sport.

FCSB – CFR Cluj 1-1

Au marcat:  Budescu (75) / Vinicius (33)

FCSB: Vlad – Benzar, Găman, Planic, Momcilovic – Pintilii, Filip (D. Man 46) – Teixeira (O. Popescu 84), Budescu, Coman (C. Tănase 60) – F. Tănase

Antrenor: Nicolae Dică

CFR: Arlauskis – Cr. Manea, Vinicius, A. Mureşan, Camora – Djokovic, Ov. Hobanss, Culio – Mailat (A. Ioniţă 80) Ţucudean (Balde 90), Deac (Costache 90+2)

Antrenor: Dan Petrescu

foto: gsp.ro

Un comentariu

  1. Salut, Catalin te rog sa nu mai dezinformezi cititorii, exista o sentință definitivă care spune clar ca fcsb nu este STEAUA. STEAUA BUCUREȘTI activează în liga a 4- a. Mulțumesc

Lasa un raspuns pentru Pablo

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare