Închide

CFR-Malmo, ora 19:00, în preliminariile Ligii Campionilor: „I-am studiat, îi cunoaștem, știm ce avem de făcut”

Sport by Catalin Suciu - iul. 24, 2018 0 147

Formația clujeană primește astăzi vizita campioanei Suediei, Malmo, în turul al doilea din preliminariile Ligii Campionilor.

După o absență de patru ani din competițiile europene, CFR Cluj speră să treacă, măcar, mai departe, unde o va aștepta, cel mai probabil, Ludogoreț, campioana Bulgariei.

„E o dublă manşă extrem de importantă pentru noi toţi şi trebuie tratată ca atare. Sunt două jocuri şi trebuie să le gestionăm foarte bine. Vom întâlni o echipă foarte echilibrată, valoroasă, cu maturitate în joc, cu gabarit, forţă şi o bună disciplină tactică. Noi trebuie să fim pregătiţi din toate punctele de vedere, să arătăm caracter, personalitate, exactitate în joc şi să fim eficienţi, iar în astfel de meciuri e nevoie să fii şi pragmatic. Sunt sigur că putem să reuşim un joc foarte exact şi să ne creăm un avantaj cât de mic posibil pentru retur. Suntem pregătiţi să dăm totul şi să mergem mai departe. Veţi vedea mâine dacă sunt schimbări, toţi jucătorii au datoria să fie pregătiţi 100%. Dacă adversarul marchează, atunci avem probleme”, a precizat spus antrenorul Edward Iordănescu.

Cel mai probabil. el va miza pe aceeași echipă de start, la fel ca în meciul cu FC Botoșani, partidă terminată la egalitate, 1-1, în prima etapă a noului sezon.

Arlauskis – Manea, Mureșan, Vinicius, Camora – Culio, Hoban, Djokovic – Omrani, Țucudean, Deac

Partida e programată de la ora 19:00, pe arena „Dr. Constantin Rădulescu”.

Citiți și:

Adversară dificilă pentru CFR în Liga Campionilor. Clujenii pot juca împotriva uneia dintre cele mai bogate formații din sud-estul Europei

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.