Închide

Campioana palidă! CFR, învinsă de Malmo în Liga Campionilor după o prestație lamentabilă

SportTop News by Catalin Suciu - iul. 24, 2018 0 183

CFR a evoluat slab și a reușit contraperformanța de a nu trage nici un șut pe poartă.

”Timpul e foarte scurt, avem multe competiții și am nevoie de timp”, e fraza rostită de Iordănescu după sosirea la CFR. Antrenorul încearcă să schimbe jocul din mandatul lui Dan Petrescu, bazat pe mingi lungi, fără construcție, dar jocul formației sale arată deocamdată foarte rău. Nu a impresionat nici în campionat, după 1-1 cu Botoșani, iar cu Malmo a fost mult sub așteptări. Multă precipitare, nici o fază cursivă de atac, nici o ocazie. Mai mult, Arlauskis comite o gafa de grădiniță și scapă o minge ușoară înainte de pauză (45).

Degeaba au încercat mai mult să atace clujenii în partea secundă, fiindcă le-a lipsit o idee clară în special în jocul ofensiv. În lipsă de soluții ceferiștii au apelat din nou la bubuitul mingii, dar atenție, într-un careu cu fundași masivi, cu talie, ca toată echipa adversă, de altfel. Nici o logică.

S-a terminat 1-0 pentru Malmo, iar în condițiile evoluției din acest meci, CFR nu poate spera la nimic de la returul de săptămâna viitoare.

foto: mediafax.ro

ECHIPELE DE START:

CFR Cluj: Arlauskis – Manea, Vinicius, Mureşan, Camora – Hoban – Deac, Djokovic, Culio, Omrani – Ţucudean
Rezerve: Vâtcă – Males, Păun, Lang, Ioniţă, Bordeianu, Peteleu
Antrenor: Edi Iodănescu

Malmo: Dahlin – Larsson, L. Nielsen, Bengtsson, Safari – Traustason, Lewicki, Christiansen, Rieks – Strandberg, Rosenberg
Rezerve: Andersson – Gall, Innocent, Antonsson, Vindheim, Brorsson, Adrian
Antrenor: Uwe Rosler

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.