Închide

CFR Cluj, victorie marcă înregistrată. Formația clujeană a trecut la limită de Hermannstadt Sibiu

Sport by Actual de Cluj - sept. 14, 2020 0 101

CFR Cluj a învins-o pe Hermannstadt cu 1-0, singurul gol fiind reușit în repriza a doua. Deși a dominat partida, în prima repriză clujenii n-au avut mari ocazii de gol.

Petrescu a intervenit la pauză și a schimbat inteligent, trimițându-l în teren pe Păun. Mijlocașul a centrat din corner, iar Vinicius, nemarcat, a sărit la cap în centrul careului de 16 metri, și l-a învins pe portarul portughez al lui Hermannstadt cu o lovitură bine plasată.

În minutele de prelungire, oaspeții au avut o ocazie mare de gol, dar Bălgrădean a intervenit salvator.

„Victoria era cea mai importantă, nu jocul! Nu aveam nicio victorie acasă, aveam doar în deplasare. Am avut și probleme cu accidentările lui Deac și ale altora. Mă mir că Mario Camora a jucat 90 de minute, pentru că s-a antrenat foarte puțin. E o victorie importantă pentru toată lumea. Toate echipele joacă la fel cu noi. Se pun pe două linii și nu riscă nimic. Nu îmi aduc aminte de nicio fază a celor de la Hermannstadt. Doar cea din minutul 90+4. Dacă egala, era nemeritat! Mi-aș fi dorit să am trei victorii până acum. Când am văzut calendarul, mă așteptam să am trei victorii și să nu iau gol. M-am supărat că am luat un gol. Dar e bine și 7 puncte”, a spus la final antrenorul Dan Petrescu.

CFR Cluj: Bălgrădean – Susic, Vinicius, Cestor, Camora – Itu, Bordeianu, Djokovic – Rondon, Debeljuh, Costache
Rezerve: Sandomierski, Ciobotariu, Burcă, Hoban, Petrila, Păun, Pereira, Omrani, Vojtus
Antrenor: Dan Petrescu

Hermannstadt: Figueiredo – Belu, Diarrasouba, Stoica, Opruț – Pires, Dâlbea – P.Petrescu, Sîntean, Joalisson – Ad. Bălan
Rezerve: Pop, Caiado, Vodă, Buzan, Karanovic, Dumitru, Scarlatache, Mustivar, Fortes Moreira
Antrenor: Ruben Albes

foto: facebook.com/cfr1907/

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare