CFR Cluj, debut poticnit în Europa. Doar un egal fără goluri în fața campioanei Armeniei
Sport by Actual de Cluj - iul. 06, 2022 0 112

Campioana României a făcut doar 0-0 în deplasare, cu Pyunik Erevan, campioana Armeniei, în primul tur preliminar al Ligii Campionilor.
CFR Cluj a schimbat câțiva jucători, dar jocul a rămas același. Dan Petrescu continuă să prefere pasa lungă, degajările și fazele fixe, deși a avut în față un adversar modest, cu jucători aduși de puțin timp de prin toate colțurile lumii.
Clujenii au avut câteva ocazii, dar au ratat prin Roger, în prima repriză sau Debeljuh, în partea secundă, în timp ce gazdele s-au apropiat rar de poartă.
S-a terminat 0-0, iar returul de la Cluj, de săptămâna viitoare, ar trebui, în mod normal, să fie doar o formalitate pentru CFR, având în vedere diferența de valoare dintre campioana României și cea a Armeniei.
Pyunik Erevan: Yurchenko – Kovalenko, Bratkov, Vakulenko, Juninho – Renzo, Cociuc, Dashyan – Gonzalez, Otubanjo, Davidyan
Rezerve: Mykayelyan, Buchnev, Gajic, Andre Luiz, Harutyunyan, Najaryan, Mladenovic, Avagyan, Nenadovic, Gareginyan
Antrenor: Ieghișe Melikian
CFR Cluj: Bălgrădean – Cr. Manea, A. Burcă, Kolinger, Camora – Boateng, Cvek – Deac, Mistrati, Roger – Debeljuh
Rezerve: R. Sava, Brucic, Graovac, Păun, Dugandzic, Petrila, Yeboah, Betancor, Bordeianu, Yuri, Braun, Muhar
Antrenor: Dan Petrescu