Închide

CFR, aproape de a face transferul sezonului în Liga 1

Sport by Actual de Cluj - iul. 26, 2021 0 461

Constantin Budescu (32 de ani, mijlocaș ofensiv), legitimat în prezent la Damac FC, Arabia Saudită, e la un pas de CFR Cluj, a anunțat conducerea clubului feroviar.

„Budescu, în proporție de 80%, vine să semneze cu noi săptămâna viitoare. Ni-l dorim foarte tare! Sper să-și rezolve problemele cu arabii și să vină să refacă perechea cea mai tare din Liga 1, Budescu – Alibec. Sunt convins că Șumudică va scoate maximum din acești doi jucători atât de talentați. Sunt foarte mulțumit de Șumi, e un antrenor inteligent, are acel ceva prin care tot vestiarul e trup și suflet cu el”, a declarat patronul feroviarilor Neluțu Varga, conform Fanatik.

Constantin Budescu ar urma să semneze pe doi ani cu CFR, unde ar primi aproximativ 25.000 de euro salariu lunar plus o primă de instalare de 400.000 de euro.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu