Cete de colindători din trei județe se întrec la Cluj într-un festival de obiceiuri și tradiții de iarnă, vin ursarii de care a scris New York Times
Cultură by Actual de Cluj - dec. 07, 2022 0 349
Cete de colindători din trei județe se întrec la Cluj într-un festival de obiceiuri și tradiții de iarnă.
În total aproape 20 de cete de colindătorid in Cluj, Bistrița-Năsăud și Bihor se întrec în festivalul-concurs de obiceiuri și tradiții de iarnă ”Junii satului”, organizat în comuna clujeană Măguri Răcătău, în acest sfârșit de săptămână. Invitații speciali sunt ursarii din Leorda-Comănești, din Bacău. Festivalul are loc în 10 și 11 decembrie. În fiecare zi, de la ora 12, localnicii dar nu numai, se vor putea bucura de parada cetelor de colindători, prin centrul comunei. La Căminul Cultural, sâmbătă, vor evolua în concurs copiii cu vârsta între 6 și 14 ani, iar duminică, a doua zi, vor urca pe scenă adolescenții și adulții. Aceștia prezintă colinde tradiționale, alături de obiceiuri și tradiții de iarnă, precum ceata junilor, colinda la gazdă, orații și altele. Un juriu, compus din specialiști în domeniul folclorului tradițional, muzical și coregrafic, personalități artistice locale, reprezentanți ai organizatorilor și ai comunității locale, va aprecia autenticitatea și valoarea obiceiurilor și tradițiilor prezentate în concurs și va acorda premii participanților. Festivitatea de premiere are loc duminică la ora 16, după care e programat spectacolul prezentat de invitații în festival, Ursarii din Leorda – Comănești.
Jocul Ursului, un obicei unic în România, a intrat inclusiv în atenția specialiștilor, care doresc să-l includă în Lista Patrimoniului Mondial Imaterial UNESCO. Ceata urşilor din Comăneşti a atras atenţia întregii lumi. Astfel, aceștia au apărut pe coperta celebrei publicaţii National Geographic, dar și în prestigiosul ziar New York Times.
În judeţul Cluj, în zona de munte, se păstrează „colindatul de ceată bărbătească”, inclus în anul 2014 în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO. Este singurul obicei românesc din perioada Sărbătorilor de iarnă înscris pe această listă. Obiceiul cetei de colindători, numiţi „Juni”, se mai păstrează la Măguri-Răcătău (foto) și în alte sate din zonă deși, în vechime, aria lui de răspândire a fost mult mai mare. Numărul tinerilor care alcătuiesc ceata este diferit de la sat la sat, aşa după cum şi numărul cetelor diferă după mărimea satelor. Conducătorul cetei, numit taroste sau grăitor, este ales după mai multe criterii, printre care experiența și abilitățile de conducător. Acesta are rolul de a veghea la buna comportare a tinerilor din ceată pe toată perioada sărbătorilor, de a organiza repetiţiile pentru colinde, să vorbească în numele cetei, să „grăiască” sau să „alduiască” colacul și să organizeze jocul.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Cinci ofertanți vor să consolideze strada Uliului din Cluj-Napoca unde Primăria a scos la licitație o lucrare de 400 de mii de euro, după ce a finalizat o alta de 1 milion de euro, atribuită direct
oct. 14, 2024 0
-
Agentul de vânzări condamnat la Cluj pentru ultraj după ce a amenințat un polițist local care i-a ridicat mașina din centrul orașului a atacat decizia la Curtea de Apel, cerând achitarea, Curtea respinge cererea
oct. 14, 2024 0