Închide

Cer să se vândă ceva ca să fie salvată Clujana

ActualitateAdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - iul. 24, 2017 2 534

Situația fabricii de încălțăminte Clujana e un dezastru, datoriile înregistrate de fabrică ridicându-se în prezent la peste 12 milioane de lei. O soluție pentru salavarea fabricii ar fi vânzarea unor active (imobile), însă, Consiliul Județean – în calitatea sa de acționar majoritar – nu se grăbește să ia vreo decizie, în ciuda faptului că luna aceasta, conducerea fabricii a întârziat cu plata salariilor. Liderul consilierilor județeni PSD, Remus Lăpușan, arată că nu înțelege de ce președintele Alin Tișe trenează această problemă, mai ales că reprezentanții fabricii au semnalat încă de acum câteva săptămâni blocajul financiar cu care se confruntă.

„Pe ordinea de zi a ședineței Consiliului Județean de miercuri nu se regăsește niciun proiect de Hotărâre cu privire la Clujana, reprezentanții din executivul instituției nu au dorit să abordăm acest subiect, deși situația este critică. Nu înțeleg ce interese sunt la mijloc, de ce până în acest moment nu au fost încă avansate niște soluții concrete”, a comentat Lăpușan. El a sugerat că există și această variantă, că cineva să aibă în plan falimentarea fabricii, tocmai pentru ca aceasta să poată fi preluată fără vreun efort financiar consistent. „Ar fi un mare păcat să dispară acest brand, mai ales că activitatea fabricii nu merge în pierdere. Industrira de încălțăminte nu suferă în piață și ar fi păcat să pierdem acest brand”, a arătat Lăpușan.

Datoriile către stat s-au adunat înainte de 2014, iar Direcția Finanțelor a fost de acord să încheie o înțelegere cu noua conducere a fabircii, urmând ca plata să fie achitată în regim eșalonat. „Exista o datorie de 9,5 milioane de lei, dar pentru că ratele la Finanțe nu s-au mai plătit în ultimele luni, eșalonarea negociată s-a pierdut. Au apărut noi penalități, iar acum suma a crescut la peste 12 milioane de lei. În curând va ajunge la 13 milione. Domnul Alin Tișe ar trebui să lase declarațiile politice și să vină cu propuneri, să le discutăm, Soluții sunt”, a comentat Lăpușan. O variantă pentru salvarea fabricii ar fi ca o parte din active (imobiliare să fie scoase spre vânzare), spune Lăpușan. De altfel, soluția a fost propusă și de conducerea Clujana, mai trebuie ca executivul administrației județene să vină cu un proiect ferm în sensul acesta – consideră reprezentantul PSD Cluj.

Conducerea Clujana despre datoriile imense ale fabricii

DIrectorul Clujana, Florin Gliga, a explicat că în ultimii doi ani, fabrica și-a plătit constant datoriile către Finanțe. Problemele au apărut în mai, anul acesta, după ce au intrat în vigoare noile majorări salariale, decise de Guvern. „A crescut cuantumul salariilor și ne-am trezit dintr-o dată foarte împovărați cu cheltuielile lunare. Nu ascund că am pierdut eșalonarea acordată de Finanțe, însă, sunt soluții pentru a rezolva această problemă”, a apreciat Gliga. Dacă s-ar acoperi datoria de la finanțe, fabrica nu ar mai avea probleme, a explicat Gliga. El a precizat că 90% din datoriile pe care le înregistrează Clujana reprezintă, de fapt, suma datorată Finanțelor. Plata unor imobile ar acoperi integral această datorie, iar Clujana și-ar putea continua activitatea fără probleme. Gliga nu a ascuns că așteaptă și o serie de facilități fiscale promise de stat, care de asemenea ar fi benefice pentru Clujana. Insolvența este ultima procedură care ar trebui luată în calcul, a mai spus reprezentantul fabricii. În prezent, la Clujana sunt angajați 378 de oameni.

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

2 comentarii

  1. ce e cu ipocrizia asta lui lapusan? „de 2 saptamani s-a semnala”???!!!!!!!1

    SE STIE DE ANI DE ZILE !
    managemnt de stat pagubos. vindeti- 51% din ea si ati rezolvat problema

Scrie un comentariu

Articole similare