Închide

CEO NTT DATA România, Maria Metz: Primii noștri 600 de specialiști au promovat Academia Gen.AI în numai două luni

ActualitateEconomieITTop News by Actual de Cluj - feb. 18, 2025 0 784

Compania de servicii  IT NTT DATA Romania, specializată în transformarea digitală a companiilor, anunță publicarea unui studiu despre impactul AI asupra sectorului de business, la care au participat 2.300 de manageri și factori de decizie din 34 de țări, relatează profit.ro.

80% dintre respondenți consideră că atât normativele cât și nivelul de pregătire al forței de muncă nu țin pasul cu progresele Inteligenței artificiale. Studiul a fost făcut public pe 12 februarie a.c. și distribuit în filialele grupului NTT DATA.

CEO NTT DATA România, Maria Metz, consideră că ecartul dintre progresul AI și cadrul actual de reglementare poate fi recuperat printr-un efort coordonat de pregătire practică a experților din companii.  „În Romania am început deja programul GEN. A.I. Academy, pe care primii 600 dintre colegii noștri l-au promovat cu rezultate foarte bune. Este un program care ajută în primul rând la setarea unor așteptări reale față de AI, dar concomitent explică foarte bine care sunt riscurile practice și etice asociate folosirii unui LLM. Pe lângă învățare și acceptanță, facem pași importanți în recuperarea unui ecart semnificativ dintre nivelul de pregătire al nostru în raport cu AI și progresul galopant al unui nou fel de raportare la tehnologie”, a explicat Maria Metz.

Academia GEN. A.I. cuprinde două module de complexități diferite. La finalul fiecărui modul de studiu ”studenții” susțin un test pe care îl pot promova și ulterior obțin calificarea „white belt” pentru modulele inițiale sau ”yellow belt” pentru modulele de complexitate mai ridicată. CEO-ul NTT DATA Romania a explicat de asemenea că datele studiului elaborat de NTT DATA ridică câteva probleme care ar trebui să se situeze pe agenda națională de priorități.

”Ponderea factorilor decizionali și ai managerilor executivi din business care sunt îngrijorați de riscurile de securitate asociate progreselor AI este foarte mare, în jurul cifrei de 89%. În același timp, 80% dintre respondenți arată că este nevoie de un cadru de reglementare mult mai clar, care să încurajeze chiar investițiile în Inteligența artificială. În contextul în care fenomenul AI și ramificațiile sale urcă pe agenda globală sunt convinsă că România, cu o bază impresionantă de expertiză și experiență în domeniul IT poate să contribuie semnificativ la viziunea europeană”, a arătat Maria Metz.

Rezultatele studiului elaborat de experții NTT DATA arată, printre altele, că inovația în domeniul AI, fără un grad ridicat de responsabilitate multiplică factorul de risc. Citește mai mult pe profit.ro.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare