Închide

Celeritate remarcabilă în cazul unui dosar de tentativă de furt calificat la Cluj, în doar două termene inculpatul, arestat preventiv, a fost condamnat la închisoare după ce a spart geamul unei mașini

Actualitate by Actual de Cluj - mart. 14, 2024 0 101

Celeritate remarcabilă în cazul unui dosar de tentativă de furt calificat la Cluj, în doar două termene inculpatul a fost condamnat la închisoare – un an și jumătate cu executare – după ce a spart parbrizul unei mașini cu intenția de a fura bunuri, nu a găsit nimic, a plecat iar identificat ulterior a recunoscut că dacă ar fi găsit bunuri și le-ar fi însușit.
Fapta s-a petrecut în noaptea de 7 spre 8 noiembrie anul trecut în Florești, între orele 2 și 3 dimineața, pe strada Cetății. Inculpatul a spart geamul de la portiera dreapta faţă a unei mașini şi mai apoi a căutat prin autovehicul bunuri de valoare pe care să le sustragă şi, deoarece nu le-a găsit, a plecat de la faţa locului.
Identificat și adus în faţa instanţei de judecată, acesta a arătat că a dorit, în principal, să se încălzească, dar și că a căutat bunuri în bordul autovehiculului, care să-l ajute să se încălzească, iar dacă ar fi găsit aceste bunuri le-ar fi folosit, plecând cu ele. Având în vedere declarația acestuia, instanța a apreciat că e vorba de o tentativă de furt calificat. ”Infracţiunea a fost comisă cu intenţie directă, în scopul însuşirii de bunuri, evidenţiat de declaraţia sa, în care a arătat că, dacă ar fi găsit vreun bun care să-i fie util, ar fi plecat cu bunul”, a arătat Judecătoria Cluj-Napoca în decizia de condamnare. Întrucât nu a găsit niciun bun şi nu şi-a însuşit vreun bun, nefiind produsă urmarea prevăzută de lege, infracţiunea a rămas în forma tentativei.
Potrivit fişei de cazier judiciar, inculpatul a fost sancţionat înainte să devină major, când i s-a aplicat, pentru comiterea a trei infracţiuni de tâlhărie o măsură educativă de trei ani patru luni de internare în centru de detenţie. Ulterior într-un alt dosar Judecătoria Cluj-Napoca l-a condamant în 31 ianuarie în alt dosar, acestea au fost contopite, în total 3 ani 4 luni internare în centru de detenţie.
Potrivit Codului Penal, când un inculpat este sancţionat cu o măsură educativă privativă de libertate pentru o infracţiune comisă în timpul minorităţii şi cu o pedeapsă cu inchisoarea pentru o infracţiune comisă ca major, se aplică pedeapsa închisorii. Pedeapsa închisorii se majorează cu o durată de cel puţin o pătrime din durata măsurii educative privative de libertate ori a restului neexecutat la data comiterii infracţiunii ca major, fără a se depăşi o durată egală cu pedeapsa care s-ar obţine din aplicarea contopirii conform  prevederilor conform cărora, la pedeapsa cea mai mare se adaugă o treime din celelalte pedepse.
Astfel a rezultat pedeapsa închisorii de 1 an 6 luni, pe care instanța a majorat-o cu cu 1 ani 1 luni din durata măsurii educative, inculpatul executând 2 ani 7 luni închisoare în regim de detenție – din care s-a redus durata reținerii din 13 noiembrie și ulterior a arestării preventive din 14 noiembrie până în prezent. Acesta a fost obligat și la plata a 400 de lei reprezentând daune materiale pentru geamul spart și 1.350 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu