Închide

Cele mai multe procese dintre bănci și clienții acestora soluționate amiabil prin Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din Domeniul Bancar au fost înregistrate, în acest an, la Cluj

EconomieTop News by Actual de Cluj - apr. 19, 2023 0 97

Cele mai multe procese dintre bănci și clienții acestora soluționate amiabil prin Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din Domeniul Bancar au fost înregistrate, în acest an, la Cluj.

De la începutul anului au fost soluționate, prin negociere în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB), un număr de 73 de litigii aflate pe rolul instanțelor din 18 județe ale României. Din 2021 până acum, peste 280 de litigii din instanță s-au rezolvat în afara cadrului procesual.
Până la mijlocul lunii aprilie 2023 au fost rezolvate în acest an mai multe dosare provenite din instanță decât în tot anul 2021.
În timp ce în instanță un proces dintre consumatori și bănci poate dura câțiva ani, soluționarea alternativă are un termen maxim de 90 de zile, iar anul trecut durata medie a unei concilieri a fost de 25 de zile. ”Creșterea constantă a numărului de procese stinse în instanță pentru a fi soluționate în cadrul CSALB ne face să credem că acest trend va continua în perioada următoare. Sperăm că tot mai multe bănci vor realiza utilitatea acestui demers, nu doar la nivel reputațional, ci și financiar. Pe de altă parte, ne dorim ca judecătorii din cât mai multe instanțe să recomande părților concilierea. Numai anul acesta CSALB a soluționat amiabil procese venite din instanțele a 18 județe, cele mai multe din Cluj, de unde au venit 20 de dosare”, arată Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în cadrul CSALB.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu