Închide

Cel mai terifiant CD despre România, țara unde se fură PĂMÂNT

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - ian. 26, 2016 0 1004

„Rădăcinile” familie Sasz sunt în actualul cartier Gheorgheni, în Cluj-Napoca. Și înseamnă pământ, confiscat de comuniști și acoperit de un hotel, de parcări între blocuri și de rămășițe de pomi fructiferi. „Rădăcinile” au fost revendicate de urmași și acoperite cu maldăre de cereri depuse la timp la comisia locală din Cluj, dar n-au fost recuperate nici pănă astăzi. Nu s-au acordat nici despăgubiri, nici teren echivalent. Povestea „rădăcinilor” clujene este acum pe un CD care a fost depus la toate instituțiile din Bruxelles, chiar și în SUA, dar și în Germania pentru ca toată lumea să știe că există și o altă România – una care, pe cale administrativă sau pe cea a justiției, îți fură încă o dată pământurile.
CD-ul a fost editat de o asociație a revendicatorilor – ResRo – și spune povestea unei Românii corupte prin ochii unor proprietari cu dublă cetățenie ce luptă cu autoritățile din țara natală de 25 de ani ca să-și primească înapoi proprietățile pe care comuștii le-au confiscat familiilor acestora. Este în germană și a fost trimis pentru tot, de la ministere ale justiției, la instituțiile Uniunii Europene din Bruxelles. Acesta curpinde mai multe cazuri ale unor proprietari, mare parte și cetățeni germani, care se luptă încă cu autoritățile din România ca să-și recupereze agoniseala famiilor din care provin.

Pentru cine înțelege germană sau engleză, poveștile sunt AICI.

Printre poveștile crunte a anilor și banilor pierduți pentru a-și recupera proprietățile de pe CD-ul conceput de Asociația ResRO este și cea a familiei Sasz, o familie de hosztezeni din Cluj-Napoca care deținerea mai multe proprietăți în cartierul Gheorgheni din Cluj-Napoca.

Terenurile se aflau pe strada Pata (în prezent B-dul Titulescu), pe strada Borhanci (acum Liviu Rebreanu) dar și în livada Placsay și însumează peste 40.000 de mp.

Casa părinților (demolată) de pe str. Borhanci.nr.29, acum strada Liviu Rebreanu

Casa părinților (demolată) de pe str. Borhanci.nr.29, acum strada Liviu Rebreanu

Teren intre blocuri str. Liviu Rebreanu, acum ocupat de parcări și spațiu verde

Teren intre blocuri str. Liviu Rebreanu, acum ocupat de parcări și spațiu verde

„Peste trei hectare de teren aveam în livada Placsay pentru care avem o hotărâre definitivă. Nici până în ziua de astăzi n-am primit nici echivalent, nici despăgubiri. Pentru alții se găsește teren echivalent, în Becaș, în Borhanci. Numai pentru noi nu. Mai avem două dosare la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății din 2006 pentru terenuri pe strada Pata și strada Borhanci. Zece ani au trecut. Am fost printre primele dosare transmise și trebuia deja să urmăm la plată, să primim despăgubirele. Aveam teren sub hotelul Royal de pe actuala stradă Liviu Rebreanu, dar și unde am avut casa care a fost demolată în 1971, tot pe aceeași stradă cu hotelul. Avem o proprietate și pe strada Pata, acum Titulescu, pe care o avea bunicul, de peste 5000 mp din care doar jumătate a fost intabulată. Anul trecut, verisoara mea, Katalin Sazs a primit o scrioase de la primărie în care i se cere să precizeze ce terenuri mai avem de primit înapoi. Păi noi am depus la timp toate cererile pentru toate terenurile. Cum poate primăria după 15 ani să ne mai întrebe ce n-am recuperat? De ce, ca să mai aibă ce fura? Nu-i în stare primăria să facă o trebă fără avocați și justiție. De vreme ce există decretele și legile ar trebui ca România să le respecte. Dacă te duci la primărie ți se spune că, dacă nu-ți convine, dați-ne în judecată. O să vină și ziua în care o să fie trași la răspundere. Eu nu vreau să se termine așa viața mea. Că am ajuns să condamn de aici, din Germania, situația din România. Copii mei oricum o să ducă lupta mai departe”, povetește Edit, născută Sasz, moștenitoare originară din Cluj, acum cetățean german.

Hotel pe terenul familiei de pe strada Liviu Rebreanu

Hotel pe terenul familiei de pe strada Liviu Rebreanu

 

Terenuri in livada Palocsay, expertizate în 2009 cu 2000 de euro

Terenuri in livada Palocsay, expertizate în 2009 cu 2000 de euro

Bunicul Sasz în livada Palocsay

Terenuri in livada Palocsay, expertizate în 2009 cu 2000 de euro

12540407_472554036261147_1804440399_n (1)

Bunicul Sasz in livada Palocsay, Cluj-Napoca

 

Aceasta spune că poveștile de pe CD-uri sunt cazuri extraordinare din România, dovada că la fond funciar corupția este încă mare. „România știe doar să îți scoată banii din buzunar, bani pe care i-ai muncit cu greu în Germania. Asta am făcut și eu. Am băgat în anii aștia bani grei în buzunarele corupților din România. Sunt judecători corupți care nu împart dreptarea decât pentru unii. Cei de la Cluj au fost elevii lui Boc, normal că nu acționează împotriva primăriei lui. Din toate bunurile valoroase din intravilanul Clujul pe care familia mea are acte, n-am primit nimic înapoi. Toate sunt furate, nici despăgubiri, nici teren echivalent. România mea este țata în care încă se fură pământ”, a mai spus Edit.

Moștenitoarea mai menționează că are speranța că poveștile strânse pe CD vor avea impact pe plan internațional pentru a se pune presiune pe România ca să rezolve problemele de proprietate. „Sunt mai multe cazuri și cu siguranță o să se mai strângă. Cu cât suntem mai mulți, cu atât vom fi mai puternici să luptăm cu autoritățile din România”, a mai spus ea.

resro

Nici un comentariu

Scrie un comentariu