Închide

Cel mai mare festival de film din România, organizat la Cluj, anunță că deschide înscrierile pentru platforma dedicată industriei, pentru cineaști din zece țări

Actualitate by Actual de Cluj - mart. 23, 2022 0 199

Cel mai mare festival de film din România, organizat la Cluj, anunță că deschide înscrierile pentru platforma dedicată industriei, pentru cineaști din zece țări.

Festivalul Internațional de Film Transilvania, care în acest an are loc între 17 și 26 iunie, anunță azi că deschide perioada de înscrieri pentru Transilvania Pitch Stop (TPS), cea mai amplă platformă dedicată industriei de film la TIFF. Începând de astăzi, cineaștii din Ucraina, România, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Rusia, Moldova, Grecia, Turcia și Georgia își pot înscrie proiectele la cea de-a noua ediție a programului internațional de co-producții. Aplicațiile pot fi depuse online până pe 10 aprilie. În cadrul programului TPS, juriul va selecta până la zece proiecte aflate în dezvoltare, aparținând unor cineaști aflați la debut sau la al doilea lungmetraj. Programul va include prezentarea proiectelor în fața potențialilor parteneri și finanțatori – producători, distribuitori, agenți de vânzări, reprezentanți ai fondurilor de film și alții, întâlniri individuale și discuții aplicate pe proiecte. Evenimentul va avea loc la Cluj-Napoca, între 23 și 25 iunie. ”Proiectele se pot afla în diferite stadii de dezvoltare, dar un prim draft de scenariu trebuie să fie disponibil în cazul unei selecții. Pentru a fi eligibil, fiecare proiect trebuie conceput, încă de la început, ca o coproducție europeană. Totodată, cel puțin 20% din bugetul filmului trebuie să fie asigurat deja. Programul se va desfășura în limba engleză”, explică organizatorii.

Peste 80 de proiecte au fost selectate de-a lungul primelor opt ediții ale programului, între care și producții selecționate și premiate în cadrul marilor festivaluri, precum ”Apples”, în regia lui Christos Nikou, ”The Man Who Surprised Everyone” de Natasha Merkulova și Aleksey Chupov, premiat la Veneția, în secțiunea Orrizonti, ”Monștri”, regizat de Marius Olteanu sau ”Soldații: Poveste din Ferentari”, al Ivanei Mladenovic, film care a primit mențiunea specială la festivalul de la Locarno în 2017.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu