Cea mai mare universitate din țară lansează, pentru al doilea an consecutiv, o ”busolă digitală” pentru alegerile prezidențiale. Printre teme – războiul din Ucraina, avortul și UE
Politica by Actual de Cluj - apr. 18, 2025 0 131

Cea mai mare universitate din țară anunță azi că lansează, pentru al doilea an consecutiv, o ”busolă digitală” pentru alegerile prezidențiale din 4 mai.
RefreshVote.ro este o platformă digitală gratuită, numătă de universitatea ”Babeș-Bolyai”, căci despre aceasta este vorba, ”busola politică”, prin intermediul căreia alegătorii din România își pot verifica gradul de compatibilitate cu fiecare dintre candidații în alegerile prezidențiale. Este un proiect de cercetare derulat prin universitate independent și echidistant din punct de vedere politic, neafiliat niciunuia dintre candidați sau vreunui partid politic sau alianță politică ori electorală, asigură UBB. ”Scopul proiectului este acela de a permite utilizatorilor să ia o decizie informată privind votul pe care îl acordă cu ocazia alegerilor prezidențiale de anul acesta. Rezultatul oferit de busola se bazează strict pe cele 15 afirmații principale și reflectă declarațiile publice ale candidaților pe marginea acestora”, precizează universitatea, adăugând că astfel de ”busole politice” au la bază o metodologie științifică solidă, validată de comunitatea științifică internațională prin studii științifice publicate în reviste de specialitate și conferințe internaționale.
”Instrumentul va rămâne conectat la temele de dezbatere politică și, dacă va fi cazul, va suferi modificări în funcție de modul în care evoluează discursul electoral”, spune coordonatorul Mihnea Stoica, conferențiar universitar la Facultatea de Științe Politice a universității.
Universitatea a lansat anul trecut prima astfel de busolă pe site-ul freshvote.ro. Acum a doua ediție se găsește pe site-ul refreshvote.ro. O variantă similară a fost disponibilă și pentru alegerile pentru Parlamentul European – ocazie cu care utilizatorii puteau compara preferințele lor politice cu viziunea fiecărui grup politic din legislativul european. În total, arată universitatea, proiectele de acest fel derulate prin UBB ar fi atras milioane de utilizatori din România.
Iată cele 15 afirmații la care face referire echipa proiectului:
- Inteligența Artificială poate îmbunătăți viața oamenilor.
- Apartenența României la NATO este un lucru bun.
- România trebuie să sprijine în continuare apărarea Ucrainei.
- Protecția mediului trebuie să fie o prioritate a statului român.
- Sursele regenerabile de energie ar trebui promovate, chiar dacă acestea presupun costuri mai mari.
- Criza încălzirii globale este o exagerare.
- Statul român trebuie să asigure femeilor dreptul la avort.
- Statul ar trebui să ofere sprijin financiar firmelor din România.
- În România, taxele și impozitele ar trebui reduse.
- România ar trebui să reducă cheltuielile cu funcționarea Guvernului.
- Apartenența României la Uniunea Europeană este un lucru bun.
- România ar trebui să accepte parteneriatul civil între persoanele de același sex.
- Uniunea Europeană are legitimitatea de a impune reguli României.
- România ar trebui să întărească legătura cu Statele Unite.
- Anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 a fost o decizie corectă.