Închide

Ce proiecte de investiții are Consiliul Județean Cluj în 2025 / Circa 30% din bugetul de investiții provine din finanțări europene

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - mart. 18, 2025 0 180

sala polivalenta
Bugetul general al județului Cluj pentru anul 2025 este de 1,684 miliarde lei, cu tot cu cele 5 spitale di subordine, trei muzee, Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor, Filarmonica, Teatrul Puck, Școala Populară de Arte. Bugetul local este de peste 881 de milioane de lei, din care secțiunea de dezvoltare din care se susțin proiectele de investiții este de peste 354 de milioane de lei, adică circa o treime, restul fiind cheltuielile de funcționare ale Consiliului Județean.
Spre deosebire de muncipiu unde fondurile europene respezintă o componentă foarte serioasă a bugetului local (55%), după cum anunțat primarul Emil Boc la începutul anului, în cazul Consiliului Județean, fondurile europene sunt de 30% din totalul bugetului de dezvoltare (adică 120 de milioane de lei), potrivit datelor prezentate public de conducerea Consiliului Județean.

„Suntem obligați să avem continuitate în proiecte. Îmi doresc ca finanțările europene să poată fi cheltuite. Am avut discuții cu toate partidele legat de acest buget. Sunt optimist că vom putea să-l implementăm. Este cu aproximativ 10% mai mare decât cel de anul trecut: 514 mil. sunt de la bugetul de stat, aproximativ 250 mil. bugetul local propriu și 120 de mil. din fonduri europene”, a explicat președintele Alin Tișe, în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit oficialului, poiectul de buget pentru 2025 al județului Cluj va fi supus dezbaterii consilierilor județeni în cadrul unei ședințe programate joi, 20 martie 2025.

Care sunt proiectele de investiții susținute de Consiliului Județean în bugetul pe 2025:

-80 de milioane lei, alocare pentru drumurile județene – întrețineri curente cât și investiții majore: finalizarea drumului de la Chinteni, drumul de la Topa care va deveni o mini-centură, ș.a.;

– 9 milioane lei pentru începerea lucrărilor la Spitalul Pediatric Monobloc;

– 10 milioane lei pentru Spitalele mari din Turda și județ;

• 37 milioane lei pentru finalizarea lucrărilor la stația de dezintegrare moleculară;

• 35 milioane lei pentru investiții la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj;

• 21 milioane lei pentru digitalizarea instituției.

• 126 milioane lei cofinanțarea proiectele europene: dotarea unor unități de învățământ specializat, microbuze electrice pentru elevi, dotări la Spitalul de Boli Infecțioase și Spitalul de Copii, reabilitarea ansamblului „Octavian Goga” din Ciucea, muzeul Etnografic Hoia, proiectul Velo Apuseni, studii pentru proiectul stațiunii de schi de la Vlădeasa, Centru de Expoziții și Congrese, etc.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu