Închide

Ce investiții pregătește Sala Polivalentă pentru 2025/Directorul Ionuț Rusu: „Ne bazăm pe feedback-ul spectatorilor. Acesta este secretul nostru. Îi îndemnăm pe toți să ne dea un telefon, un mesaj, să facă o vizită la BT Arena”

ActualitateAdministrațieSportTop News by Actual de Cluj - mart. 12, 2025 0 7

Sala Polivalentă BT Arena e la peste 90% grad de ocupare în 2025, adică este ocupată la maximum posibil, după cum a explicat directorul Ionuț Rusu, având în vedere că pe săptămână se pot organiza două-trei evenimente cu greutate și că există și pauze scurte, spre exemplu de o zi, între acestea.

Pentru anul acesta, conducerea pregătește investiții pentru a crește confortul spectatorilor pe partea tehnică și pe cea de întreținere. Ca să devină cu adevărat competitiv pe piața internațională, Cluj-Napoca are nevoie de încă o sală, însă una la standarde ridicate, dar și cu structuri la nivelul celei clujene și în alte orașe mari din România. Astfel, marile concerte nu s-ar opri la Budapesta, a mai spus directorul societății Sala Polivalentă.

„Fiind singurii din țară care avem o sală de 10.000 de locuri, în afară de București unde există Arena Națională, avem evenimente one-time, când vorbim de concerte. Lipsește și o conectivitate pe autostradă. Artistul zboară cu avionul, dar producția din spatele lui vine în camioane, pe drumuri. Avem nevoie și de această conectivitate pentru a dezvolta o infrastructură de evenimente. Așa, marile concerte și turnee nu s-ar opri la Budapesta dacă și alte orașe ca Brașovul, Constanța și-ar dezvolta o infrastructură sportivă similară celei din Cluj”, a spus Ionuț Rusu, la Ziua Live.

Directorul societății Sala Polivalentă, cea care administrează BT Arena pentru Primăria Cluj, a adăugat că, chiar și în acest condiții, pentru anul acesta Sala Polivalentă este în proporție de 90% ocupată, echipa managerială fiind în discuții avansate cu mai mulți artiști care ar urma să susțină concerte.

Unde mai este de lucrat, a mai arătat directorul Ionuț Rusu, este pe partea de predictibilitate a evenimentelor unde colaborarea cu structurile sportive care folosesc Polivalenta mai poate fi îmbunătățită. „De exemplu, dacă luăm echipa de baschet. Sunt lideri de audiență. Într-o lună au două meciuri acasă și două în deplasare. De ce e nevoie de un calendar clar. Pentru a putea să asigurăm că poate juca cât mai multe meciuri acasă și să planificăm alte evenimente atunci când joacă în deplasare. Nu am reușit de fiecare dată. Nu pot spune că e vina cuiva, însă, la noi, predictibilitatea este foarte scurtă. Tot încercăm, decalăm, mutăm turul cu returul și, atunci când nu reușim, apelăm și la Sala Horia Demian.

Pe săptămână putem derula maximum trei evenimente cu greutate. Pentru a avea un backup am mai avea nevoie de o sală de sport. În 2025 suntem la 90% grad de ocupare. La fel a fost și în 2024. Există și niște timpi morți, între evenimente, care nu pot fi umpluți, o zi, o jumătate de zi. Pentru noi ar fi foarte important să se descentralizeze Sala Sporturilor Horia Demian și să ajungă la Primărie pentru a putea să îi redăm gloria de altă dată. E la un nivel tehnic foarte jos și merită adusă la nivelul BT Arena. Cred că acesta este pasul următor pentru dezvoltarea pe partea de evenimente. Spre exemplu, atunci când am avut Campionatul european de gimnastică sau Euro Basket am fost nevoiți să construim un cort în afara sălii polivalente pentru antrenamente deoarece Horia Demian nu era la standarde.

„Sala se finanțează 100%. Primăria nu cheltuie niciun ban cu întreținerea care nu e ieftină. Lunar ajungem la 100.000 de euro cu tot cu cheltuielile de personal. Suntem singura structură din istoria modernă a sportului care suntem pe profit. În 2024 am avut venituri de peste 1,5 milioane de euro și am plătit dividente către Consiliul Local de 400.000 de euro”, a mai spus Ionuț Rusu.

Recent, polivalenta din Cluj a reînnoit și contractul cu Banca Transilvania prin care Sala din Cluj se va numi în continuare BT Arena, contract pentru 5 ani și 1 milion de euro. „Suntem preocupați să creștem capacitatea tehnică și să oferim un user experinece spectatorului, celui care cumpără bilete la baschet, la evenimentele artistice, ca acesta să aibă o experiență plăcută. Ne bazăm pe feedback-ul spectatorilor. Acesta este secretul nostru. Îi îndemnăm pe toți să ne dea un telefon, un mesaj, să facă o vizită la BT Arena și să ne spună ce este de îmbunătățit. Ne-am preocupat să investim în instalația nocturnă care este pe led, dar și în suprafața de joc, similară cu cea utilizată în America, în NBA, achiziționată din Statele Unite. În 2017 am mărit capacitatea sălii de la 7200 la 10.000 de locuri și am tot investit în tehnologie, în ecranele led pentru inelul unu și inelul trei. Am făcut investiții și în parcarea subterană, în sistemul de plată și în cel care de acces. Avem și pază permanentă. Pe viitor ne dorim să îmbunătățim scaunele, să montăm panouri fotovoltaice suplimentare și să schimbă cubul video”, a mai spus directorul BT Arena în aceeași emisiune.

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare