Închide

Ce greşeli să nu faci atunci când îţi găseşti apartamentul de închiriat

EconomieUncategorized by Actual de Cluj - iul. 07, 2015 0 467

Locuinţele de suprafeţe mici sunt cele mai căutate de chiriaşi, iar preţurile pe această piaţă au suferit o mică corecţie, în condiţiile în care, imediat ce îşi permit, românii preferă să devină proprietari. Sunt concluziile de piaţă ale unei agenţii imobiliare active la nivel mondial şi care în România e coordonată de la Cluj.

„Dacă pentru viitorii chiriaşi preţul, locaţia şi calitatea sau dotările spațiului sunt cele mai importante aspecte în procesul de selecţie a unei locuinţe, în cazul proprietarilor, pe lângă preț, contează foarte mult personalitatea viitorului chiriaș, dar și garanția pe care acesta trebuie să o achite”, a declarat Răzvan Cuc, director regional RE/MAX România. Reprezentantul companiei a subliniat că, atât chiriaşii, cât şi proprietarii, nu ţin cont de anumite aspecte foarte importante în acest proces. Astfel, una dintre cele mai frecvente greșeli întâlnite este reprezentată de redactarea contractelor de închiriere, respectiv clauzele pe care ar trebui să le prevadă precum garanţia, un aviz privind predarea – primirea imobilului, eventualele compensări, penalităţi sau daune, condiţiile privind încetarea contractului şi plata consumului de utilităţi.

Garsonierele şi apartamentele de două camere sunt cele mai căutate locuinţe de către chiriaşi.

În ceea ce priveşte evoluţia pieţei închirierilor, Răzvan Cuc a subliniat că ultimii ani au adus o corectare uşoară a preţurilor, în cea mai mare parte a oraşelor importante din ţară observându-se o scădere uşoară, de câteva procente. „Un impact puternic în evoluţia preţurilor la chirii , dar şi a volumelor de imobile închiriate a fost determiniat şi de programul Prima Casă. Imediat ce devin eligibili din punct de vedere financiar, foarte mulți chiriași aleg să acceseze programul și să își cumpere propria locuință.”, a mai spus reprezentantul RE/MAX România.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu