Închide

Ce evenimente sportive de nivel internaţional va găzdui România în acest an? Cluj-Napoca va fi principalul oraş din ţară care va găzdui cele mai multe competiţii sportive

Sport by Actual de Cluj - ian. 09, 2026 0 162

Campionatul european de handbal, cel de gimnastică ritmică, turnee importante de tenis în 2026 la Cluj-Napoca, orașul din România cu cele mai multe astfel de competiții în acest an.

România nu este, în general, o destinaţie pentru găzduirea unor mari competiţii sportive de nivel internaţional, însă în ultimii ani lucrurile au început să se mişte într-o direcţie bună. Cu toate că nu există o infrastructură sportive foarte bine dezvoltată care să atragă astfel de evenimente, federaţiile locale şi alţi actori din piaţă reuşesc să atragă câteva evenimente sportive de nivel internaţional care pun uşor, uşor România pe harta mondială.

Anul acesta, tenisul, hocheiul, voleiul, handbalul şi alte sporturi vor pune România pe harta internaţională a sporturilor, fiind organizate competiţii sportive de nivel internaţional, unde vor lua parte sportivi străini.

Câteva dintre acestea, centralizate de Ziarul Financiar:

Transylvania Open WTA 250

♦ La finalul lunii ianuarie va începe Transylvania Open WTA 250, cel mai important turneu de tenis feminin din România, care va avea loc la Cluj-Napoca pe BT Arena. Turneul va aduce jucătoare de tip din circuitul internaţionale. Anul trecut, turneul a avut peste 17.000 de spectatori în tribune şi un fond total de premiere de 275.000 de dolari.

Sports Festival

♦ Pe lângă competiţiile profesioniste, România va găzdui în 2026 şi evenimente de sport de masă, precum Sports Festival, care anii anteriori a adus nume importante din sportul mondial, precum Ronaldinho. Anul acesta, evenimentul va găzdui meciul oficial de retragere al Simonei Halep, una dintre cele mai importante sportive din istoria României. Evenimentul are potenţialul de a atrage zeci de mii de spectatori, biletele fiind puse deja în vânzare.

Campionatul European de tenis de masă U21

♦ România va găzdui Campionatul European de tenis de masă U21, care va avea loc la Cluj-Napoca, fiind pentru a doua oară când are loc această competiţie la noi în ţară, prima având loc în 2022. Tenisul de masă este un sport în care România a reuşit să aibă rezultate notabile în ultimii ani.

Cupa Mondială de Gimnastică Ritmică – etapă World Challenge Cup

♦ Tot anul acesta va avea loc şi o etapă de gimnastică ritmică. Astfel, între 26 şi 28 iunie, Clujul va găzdui una dintre cele două etape ale Cupei Mondiale din acest an, cealaltă va avea loc în Portugalia.

Campionatul European de Handbal Masculin U20

♦ În perioada: 8-19 iulie România găzduieşte pentru a treia oară Campionatul European de Handbal Masculin U20, după ce a mai fost gazda ediţiilor din 1996 şi 2008. Partidele se joacă la Cluj-Napoca și Oradea.

Campionatul European de Volei Masculin – EuroVolley 2026

♦ Unul dintre cele mai importante evenimente sportive internaţionale găzduite de România în 2026 va fi Campionatul European de Volei Masculin (EuroVolley 2026), unde Cluj-Napoca va organiza meciurile unei grupe preliminare, pe BT Arena, în perioada 9-16 septembrie.

Campionatul European de handbal feminin

♦ Anul competiţional 2026 se va încheia cu Campionatul European de handbal feminin, care va fi organizat în România, Cehia, Turcia, Slovacia şi Polonia. Meciurile vor avea loc la Cluj şi Oradea în perioada: 3-20 decembrie.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu