Închide

Femeie moartă de zece zile în casă, descoperită de vecini în Turda; băiatul ei, un bărbat de 49 de ani, locuia cu cadavrul în casă de 10 zile

Actualitate by Actual de Cluj - iun. 03, 2019 0 423

Caz terifiant la Turda, ieri după-amiază. La sesizarea unui vecin de la etajul 4 al blocului situat pe Calea Victoriei nr. 124, pompierii au reușit să forțeze intrarea într-un apartament situat la etajul 3, unde existau bănuieli că s-a produs ceva terifiant, relatează turdanews.net.

Conform informațiilor furnizate de un vecin, pompierii au descoperit cadavrul unei femei, mamă a unui bărbat cu care locuia în același apartament, cu vârsta de 49 de ani. Cei doi trăiau împreună, iar oamenii spun că băiatul ar fi avut probleme de natură psihică, însă mama a refuzat să anunțe acest lucru.

Se pare că femeia era decedată de mai mult timp. În momentul în care pompierii au pătruns în apartament, băiatul s-ar fi baricadat într-o altă cameră. Poliția a confirmat informația transmisă în exclusivitate de TurdaNews: „Femeia decedată are 72 de ani și locuia împreună cu fiul ei, în vârstă de 49 de ani. S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, a precizat IPJ Cluj.

Polițiștii spun pentru actualdecluj.ro că femeia avea doi copii, un bărbat de 49 de ani și o femeie de 44 de ani. Fiul său locuia cu ea în casă. „Aseară au fost internați amândoi cu probleme psihice. Am înțeles că nici nu prea socializau ei cu vecinii, îi loveau, îi amenințau”, a spus un polițist pentru actualdecluj.ro. Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că femeia era moartă demult iar cadavrul se afla în stare avansată de putrefacție. „Era moartă de cel puțin zece zile”, a spus acesta.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu