Caz răsunător de corupție la Turda, trei condamnați pentru furturi de lemne, infracțiunile sunt ”de o gravitate deosebită”
Actualitate by Actual de Cluj - oct. 06, 2025 0 132
Un caz răsunător de corupție și fraude masive cu lemn a ajuns la deznodământ la Judecătoria Turda. Trei inculpați, printre care un șef de district și un pădurar din cadrul ocolului silvic local, au fost condamnați după ce și-au recunoscut vinovăția într-un dosar complex care scoate la iveală un mecanism elaborat de eliberare ilegală de avize pentru material lemnos, generând un folos patrimonial de peste 135.000 de lei profit brut pentru o firmă administrată de facto chiar de unul dintre funcționari, arată turdanews.net.
Decizia, pronunțată în baza acordurilor de recunoaștere a vinovăției, a vizat fapte de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, fals informatic în formă continuată și fals în declarații.
Cercetările au stabilit că inculpatul principal, șeful de district, a acționat în două perioade distincte (2021-2022 și 2023-2024), folosindu-și funcția pentru a emite în total 57 de avize de însoțire pentru material lemnos către o firmă pe care o administra el însuși în fapt sau către apropiați (tatăl și socrul său).
Infracțiunile de fals informatic sunt de o gravitate deosebită, vizând un număr impresionant de 42 de acte materiale (emise personal sau prin determinarea tatălui și a unui coleg), prin care au fost introduse în sistemul național SUMAL 2.0 date nereale privind destinatarul, proveniența, locul de încărcare și descărcare a materialului lemnos. Martorii audiați au confirmat că, în multe cazuri, au achiziționat de la firma funcționarului cherestea (lemn prelucrat), deși în avize figurau ca destinatari ai lemnului rotund sau de foc.
Cel de-al doilea inculpat, un pădurar și tatăl șefului de district, a participat activ la schema infracțională, fiind condamnat pentru 57 de acte materiale de folosire a funcției pentru favorizarea firmei fiului său și a nurorii, precum și pentru 27 de acte de fals informatic, comise la instigarea fiului său.
Al treilea inculpat, administratorul statutar (de jure) al firmei, a fost condamnat pentru complicitate deoarece a acceptat să preia funcția pentru a facilita emiterea celor 11 avize de către funcționarii silvici, deși știa că aceștia se aflau în stare de incompatibilitate.
Foto arhivă
