Închide

Câştigă proiect pe bani europeni într-o comună din Cluj, acum e acuzat de procurori şi riscă închisoarea. Care sunt acuzaţiile

Din județEconomie by Actual de Cluj - mai 06, 2014 1 396

Administratorul unei firme din Satu Mare e cercetat de procurorii din Cluj şi acuzat de folosire de acte false cu consecinţe deosebit de grave, într-un proiect pe bani europeni realizat într-o comună din Cluj.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a administratorului Cross Land Construct SRL, Petrică Adrian Mihoc. Acesta e acuzat de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, respectiv de omisiune de a furniza cu știință, datele cerute potrivit legii, pentru obținerea de fonduri europene, fapta având ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri și fiind produse consecințe deosebit de grave, în formă continuată (4 acte materiale).

sacuieu drum

Procurorii susţin că în perioada iunie 2011-octombrie 2012, Mihoc, care avea de executat un contract ce privea un proiect FEADR, în mod repetat, a omis să furnizeze cu bună știință, datele cerute potrivit legii, pentru obținerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

De asemenea, acesta a subcontractat execuția lucrărilor unei alte firme, fără, a aduce la cunoștință acest lucru beneficiarului. Prin aceste acțiuni și inacțiuni, inculpatul a prejudiciat comuna clujeană Săcuieu co suma de peste 2,5 milioane de lei, spun procurorii.

Concret, starea de fapt detaliată în rechizitoriu este următoarea: în 23 iunie 2011 Mihoc a încheiat un contract cu reprezentanţii comunei clujene Săcuieu pentru lucrări privind colectarea și epurarea apei uzate menajere, modernizare drum comunal, extinderea sistemului de alimentare cu apă și dotarea căminului cultural din comună, cu bani FEADR, în total un buget de 8,8 milioane de lei, echivalentul a 2.499.883 euro, finanțarea integrală fiind asigurată de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit – APDRP.

În 27 iunie firma ar fi subcontractat lucrările unei alte firme, încheind cu aceasta un contract de prestări servicii, la o valoare mai mică, ascunzând acest lucru față de beneficiar. „Prin aceasta s-au încălcat prevederile legale care instituie în sarcina contractorului obligația de a furniza către APDRP toate informațiile legate de subcontractori. De asemenea, subcontractarea totală a achiziției nu este permisă pentru operațiunile derulate pentru cofinanțarea din FEADR”, susţin procurorii.
În plus, susţin aceştia, documentele false și inexacte pe care le-ar fi pus la dispoziție inculpatul Mihoc Petrică Adrian, prin care era atestat, în mod necorespunzător, faptul că lucrările sunt executate de SC Cross Land Construct SRL ar fi fost folosite la APDRP, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul alocat pentru proiectele FEADR.

„Deși lucrările au fost executate în totalitate de firma subcontractoare, la data de 6 decembrie 2011, SC „CROSS LAND CONSTRUCT” SRL ar fi emis o factură fiscală în valoare totală de 2.120.276 lei, sumă care a și fost plătită de Primăria Săcuieu, două zile mai târziu. Această sumă de bani ar fi fost folosită, ulterior, pentru acoperirea unei facilități overdraft, acordată de o unitate bancară firmei inculpatului Mihoc Petrică Adrian”, arată procurorii.

Ulterior, printr-o adresă din data de 21 decembrie 2011, firma ar fi comunicat sistarea lucrărilor, către dirigintele de șantier.

Prejudiciul cauzat comunei Săcuieu se ridică la 2,5 milioane de lei, iar în cauză s-a dispus instituirea sechestrului asupra unor bunuri imobile aparținând firmei şi lui Mihoc, iar dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj.

Presa locală a relatat în 2012 situaţia disperată în care se aflau subcontractorii proiectului, dar şi beneficiarii. Vezi aici declaraţiile

 

UPDATE  vezi aici ce spun reprezentanţii Primăriei

Un comentariu

  1. […] Amintim, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a administratorului Cross Land Construct SRL, Petrică Adrian Mihoc. Acesta e acuzat de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, respectiv de omisiune de a furniza cu știință, datele cerute potrivit legii, pentru obținerea de fonduri europene, fapta având ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri și fiind produse consecințe deosebit de grave, în formă continuată (4 acte materiale). […]

Articole similare