Cascadorul Mincă! CFR pierde un nou meci în Liga 1, criza se acutizează
Sport by Catalin Suciu - oct. 20, 2015 0 811

Deși are ocazii în fiecare joc, CFR Cluj nu mai reușește să strângă puncte în Liga 1. Aseară, în Gruia , a atacat Viitorul, a irosit câteva șanse importante, dar a ieșit încinsă de pe teren.
Fără succes de patru partide, „feroviarii” au atacat din primul minut Viitorul. Iar la prima incursiune periculoasă în careu, Jakolis a scos un penalty (13). Hațegan a dicatat lovitură de la unsprezece metri, dar când CFR-ul se pregătea să deschisă scorul a intervenit asistentul Vladimir Urzică, care i-a transmis centralului că se află în eroare. O fază discutabilă, dar Hațegan și-a ascultat colegul și a schimbat decizia.
Vitor Bruno a tras apoi agonizant pe lângă bară după o combinație frumoasă cu Beleck (29), iar în minutul 41, camerunezul a reluat defectuos o centrare din stânga. Finalul primei părți a adus și prima ocazie pentru oaspeți, după un corner și-o ieșire greșită a lui Mincă (45).
Debutul părții secunde a consemnat o nouă șansă importantă de gol, însă Beleck a ratat singur cu Râmniceanu (50). Și cum ocaziile se răzbună, Viitorul a lovit decisiv în câteva minute mai târziu. Achim a trimis o pasă peste toată apărarea clujeană, Chițu a dejucat pasul la offside , a scăpat spre poartă și a deschis scorul, profitând și de ieșirea întârziată a portarului Mincă (56).
Ceferiștii au strâns rândurile și-au continuat jocul tot în atac. Petrucci a nimerit transversala (60), iar după cinci minute Lopes a scăpat din marcaj și a restabilit egalitatea, după un nou corner. Clujenii au forțat și golul al doilea, dar Viitorul le-a dat lovitura de grație.
Benzar a pătruns în dreapta, a intrat în unghi și a tras la poartă, iar Mincă a scăpat mingea printre mâini, încununându-și seara cu o nouă gafă de proporții (67).
După 14 etape, CFR Cluj ocupă doar locul 9, având 14 puncte.
VIDEO “Blocnotes” din Gruia. “Căldura și-a făcut apariția, s-a văzut acest lucru. Apoi n-am fost proaspeți”
CFR: Mincă – Dani Coelho, Larie, Tînc, Camora – Gomelt, Petrucci – Jakolis, Cristian Lopez, Vitor Bruno – Beleck.
Antreor: Feri Dican
Viitorul: Rîmniceanu – Benzar, Boli, Mitrea, Cr. Ganea – I. Filip, Achim, Aganovic – A. Chițu, I. Hagi, Fl. Tănase.
Antrenor: Gica Hagi