Închide

Casa de vacanță în care „te înțepi.”Cum se fac casele de recreere cu vedere spre lac

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - iun. 01, 2019 1 918

O casă de vacanță propusă în stațiunea Fântânele, comuna Râșca, a deschis discuția în Comisia de Urbanism a Județului asupra felului în care se proiectează în multe zone din Cluj. Arhitecții au atras atenția că multe din case sunt, de fapt, niște „viloace” foarte mari, care confiscă peisajul, iar arhitecții care le fac nu se mai obosesc să se străduiască să producă locuințe mai economicoase și de mai mare calitate.

Casa de vancanță din stațiunea Fântânele a fost proiectată de Stucture Design. Comisia de Urbanism a Județului l-a așteptat pe arhitectul Sorin Coșovenau să îi dea o „mustrare”‘, însă el și-a lăsat să vorbescă un alt coleg arhitect. De fapt, arhitectul care ar fi gândit locuința de la Râșca pentru Bogdan Lucian Crăciunaș, un beneficiar privat . „Trebuie să învețe și tinerii”, le-a explicat Coșoveanu specialiștilor din comisie.

Arhitecții membri mustăceau deja de la masa de ședințe, însă au așteptat momentul ilustrării proiectului ca să se exprime. „Merită un altfel de tricou, cu <<el e arhitetctul>>”, au spus ironic câțiva arhitecți din comisie.

Proiectantul care a susținut documentația a spus că este vorba despre o casă de vacanță situată pe un teren fără acees auto, doar pietonal, dintr-un drum pentru bărci, însă că parcarea se va asigura pe un teren din zona drumului principal pentru care beneficiarul a primit respectivul drept. Când a ajuns la partea de arhitectură, a arătat că a făcut un studiu la Fântânele cu privire la arhitectura rurală și cea ”de vacanță” și a constatat că ”vârful de săgeată” apare peste tot. Așa că viitoarea casă de vacanță a fost prevăzută cu un astfel e ”vârf”, a fost prevăzută cu placaj de lemn și soclu de piatră.

Arhitecții din Comisie s-au arătat foarte dezămăgiți de imagine. În plus, s-a specificat faptul că este un fel de „căsoaie” care, în loc să se integreze în peisaj, îl confiscă de-a dreptul.

„Panorama este confiscată nu de o arhitectură să zic, 1970, dar una care pe Eugen Ionesco și în Florești este și acum în floare. Ar trebui să încercăm să respectăm ce avem valoros și să integrăm această locuință în perisaj. În plus, beneficiarul trebuie informat că vitraliile pe care le-ați prevăzut nu aduc decât pierderi de căldură”, a subliniat arhitectul Horațiu Răcășan, membru în comisie.

Proiectantul a încercat să se spele pe mâini și l-a introdus în discuție pe beneficiar care, de fapt, ar fi fost cel care și-ar fi dorit varinata prezentată. Beneficiarul s-a uitat foarte încruntat la Răcășan și a preferat să nu spună prea multe. Ceilalți arhitecți din Comsie l-au susținut pe Răcășan. L-a unison s-a recomandat proiectanților ca, pentru un loc așa frumos ca cel unde se propune casa de vacanță, să se facă un efort mai mare și un proiect mai bun.

„Aveam un prof la facultate care atunci când vedea astfel de case cu vârf făcea piu-piu, piu-piu”, a completat și Claudiu Salanță, arhitectul județului.

Proiectanții au mai ținut să arate comisiei că mai au o varintă cu acoperiș mai rotunjit, doar-doar să se obțină avizul. Această propunere a fost prezentată, dar Comisia a fost la fel de dezamăgită.

Un comentariu

  1. ”Beneficiarul s-a uitat foarte încruntat la Răcășan și a preferat să nu spună prea multe.” Acesta este nivelul jurnalismului din România – nivel de compunere de clasa a 4-a la școala ajutătoare. Nici nu comentez vocabularul, victima zilei fiind ”varinata”, ”varintă”, mă rog, ghiciți cuvântul.

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.