Închide

Care sunt planurile pentru „noul” cinema Arta?

ActualitateTop News by Kristina Reştea - sept. 24, 2018 0 291

La jumătatea lunii septembrie, iubitorii de cinema din Cluj s-au adunat la o proiecţie în aer liber, având drept gazdă colectiva Gazette, pentru filmul mut Din grozăviile lumii, „primul film științific produs în 1920 la Cluj, în unul dintre primele studiouri cinematografice din Europa”. Deşi programată într-un spaţiu inedit, proiecţia„docu-dramei” regizată de Janovics Jenő face parte, de fapt, dintr-un plan mai amplu, de redeschidere a unui spaţiu clasic de film: cinema Arta, din centrul oraşului, care e în curs de reamenajare. Cinematograful a fost închis în urmă cu câțiva ani, după ce spațiul a fost retrocedat proprietarilor de drept ai clădirii, iar RADEF Româniafilm s-a retras din administrare; între timp, locul a mai găzduit o serie de evenimente, inclusiv conferinţe în cadrul Zilelor Arhitecturii. Proprietarii pregătesc de ceva vreme redeschiderea spaţiului, dar într-o formulă uşor diferită – ca „spațiu independent pentru film și cultură”, iar, până la deschiderea efectivă a sălii de cinema, s-au programat o serie de evenimente. După proiecţia „Grozăviilor lumii” din septembrie, urmează, luna viitoare, un atelier de film pentru liceeni. Acesta are loc în perioada 6-14 oct şi face parte din proiectul reARTA, proiect de reactivare al cinematografului de pe strada Universităţii. În cadrul atelierului, organizatorii şi-au propus să realizeze un scurt film documentar pornind tocmai de la spațiul cinematografului.
Despre recentele intervenţii şi planurile viitoare pentru cinema Arta ne-a dat câteva detalii Monica Sebestyen, project manager şi una dintre moştenitoarele unei părţi din clădirea care găzduieşte cinematograful.
„Cinematograful ARTA nu a mai fost renovat de mult timp, mai ales în acea parte nevăzută de spectatori, dar deosebit de importantă a instalațiilor. Astfel, pentru a putea funcționa au fost necesare lucrări de modernizare atât în sala de cinema, cât și în foaier”, spune Monica Sebestyen. „Lucrările nu au vizat schimbări semnificative, conformarea spațiului și decorațiile fiind evident păstrate, urmând să regăsiți sala pe care o cunoșteați”, completează aceasta. Clujenii vor putea să vină din nou la filme, la cinematograful de pe strada Universităţii. „Cinema ARTA rămâne în primul rând un spațiu al filmului de artă. Pornind de la istoria și identitatea sa creată în cei peste 100 de ani de funcționare, creăm un spațiu activ, contemporan, care promovează legăturile dintre diverse forme artistice și locuitori. Vom organiza desigur proiecții de filme în principal europene recente sau clasice, documentare, dar și evenimente din alte domenii artistice. Un loc important pentru noi îl au de asemenea programele educative pentru copii și tineri”, spune proprietara.
Nu există o dată pentru deschidere, pentru că aceasta ar trebui să se întâmple, de fapt, într-o altă formulă.
„Cinema ARTA se va redeschide ca un spațiu independent pentru comunitate, film și cultură. Această redeschidere nu o vedem ca pe un moment punctual, ci ca pe un proces, prin care se va îmbogăți treptat activitatea de la cinema o dată cu finalizarea șantierului. În acest timp, în care spațiul este încă în lucru, dorim să cunoaștem mai bine publicul nostru, să începem un dialog legat de ce este și ce va fi ARTA. O să ne întâlnim la o serie de evenimente prin oraș, găzduite de partenerii și prietenii noștri, precum și în foyerul de la cinema”, precizează Monica Sebestyen. În luna octombrie, vor avea loc proiecții de film, ateliere pentru copii, tururi ghidate.
Ce aşteptări au administratorii de la „noua” Arta? „Noi am făcut diverse cercetări și am organizat discuții unde am început un dialog despre cinematograful ARTA. Prin acestea am identificat anumite așteptări, care spre bucuria noastră corespund cu ceea ce ne dorim să facem și anume să creăm un spațiu cultural independent unde pot fi văzute filme bune, să construim un loc de întâlnire, un loc pentru cinefili și cei interesați de artă în general”, menţionează Sebestyen. 
Istorie de peste 100 de ani

În data de 30 octombrie 1913, s-a deschis Cinematograful Universității, cu 400 de locuri, în incinta palatului Sebestyén. Încă de la deschiderea cinematografului, denumit Select şi devenit ulterior ARTA, erau proiectate filmele de succes ale perioadei: în 1925 a fost proiectat Phantomul lui Murnau, iar în 1926 The Kid, primul lungmetraj al lui Chaplin. Producătorul de film Janovics Jeno, cel care a transformat Clujul în platou de filmare, a fost printre primii administratori ai cinematografului.

Cinematograful se află în administrarea asociației ARTA în Dialog, o asociație non-profit cu sediul în București și Cluj-Napoca, fondată în anul 2012 „de un grup de entuziaști din domenii variate (arhitectură/urbanism, relații publice, științe umaniste, etc), implicați în diferite proiecte culturale”, conform prezentării oficiale. Asociația are ca scop crearea unei platforme de dialog interdisciplinar care are ca domenii principale de interes urbanismul, arhitectura, cinematografia și artele vizuale, precum și organizarea de evenimente în această direcție.

Sursa foto: cinema Arta
author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare