Închide

Care este strada cu cele mai multe tranzacții în 2018

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - iul. 05, 2019 2 1246

Dacă în 2017 cele mai multe achiziții de proprietăți se făceau Calea Mănăștur, anul trecut pe primul loc într-un top al străzilor cu cele mai multe tranzacții imobiliare urcă strada Soporului. Primăria a anunțat încă de acum câțiva ani că are în plan asfaltarea arterei și lărgirea la patru benzi. În 2018, aceeași primărie a anunțat că face și concurs de soluții pentru un proiect de cartier de la 0, pe 250 de hectare de teren, proprietăți private din Sopor.

Potrivit Ghidului tranzacțiilor imobiliare pe 2018 realizat de Primărie și firma Veridio pe baza datelor declarate de Direcția de Taxe și Impozite Locale, pe strada Soporului s-au făcut 672 de tranzacții de peste 45,7 milioane de euro. De altfel, este și strada unde s-au făcut cele mai valoroase tranzacții din Cluj-Napoca în 2018. Pe locul doi la cele mai multe vanzări operate în 2018 este strada Oașului și apoi strada Bună Ziua. Ca voloare, tranzacțiile din Bună Ziua au fost mai bănoase decât cele de pe Oașului.

Anul trecut în top era Calea Mănăștur, strada cu cele mai valoroase (~24,2 mil. EUR) și numeroase tranzacții (327) în 2017. Acest aspect este explicabil prin edificarea clădirii Platinia și a mai multor blocuri de locuințe noi în zonă, dar și prin poziționarea bună față de centrul orașului, Parcul Central. În 2016, cele mai multe și mai bănoase tranzacții se făceau în Bună Ziua, cartier despre care studiile Primăriei au arătat că și-a depășit capacitatea de trafic și unde administrația și-a asumat să lărgească strada la trei benzi și piste de biciclete (cu șantier deja instalat în zonă în vara lui 2019).

 

Dacă ne uităm pe tranzacții cu apartamente din Cartierul Sopor, situația e următoarea:

Cine cumpără apartamente, case sau terenuri în Cluj

Topul cartierelor din Cluj în funcție de prețurile plătite de cumpărători

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Scrie un comentariu

Articole similare