Închide

Care este adevărata soluție pentru reducerea aglomerației din centru după începerea școlii

ActualitateTop News by Luminiţa Silea - sept. 08, 2015 1 687

Modificarea orarului de începere a cursurilor școlilor din centrul orașului, avansată ca soluție contra aglomerației în trafic de către primarul Emil Boc, a fost o măsură discutată încă de anul trecut. Șeful Inspectoratului Școlar Județean, Valentin Cuibus a explicat că este greu de aplicat pentru că întreg programul elevilor va fi dat peste cap. Varinta pentru degrevarea traficului din zona școlilor este deschiderea a două școli primare în centrul orașului.

Primarul Emil Boc a avansat, la ședința ordinară a Consiliul Local din septembrie, o propunere pentru reducerea aglomerației din trafic în zona școlilor din centru, odată cu începerea noului an școlar. Și anume, începerea orelor decalat, între 8.00 și 8.45, în așa fel încât părinții care își aduc copiii la școală să nu mai blocheze traficul, pe artere ca Motilor sau Avram Iancu. Cele mai mari probleme le comportă ultima din artere unde există mai multe școli care au ciclu primar.

Șeful Inspetoratului Școlar Județean, Valentin Cuibus spune că nu este o idee nouă. „Am discutat această variantă încă de anul trecut. Și am venit cu această propunere a orarului decalat pentru că, într-adevăr în zona centrală, mai ales pe strada Avram Iancu, traficul este sufocat. S-a reusit doar la liceul Apaczai să se înceapă cursurile la 7.30. Liceele Șincai și Coșbuc nu s-au înțeles asupra orarului. Soluția este greu de pus în practică. Părinții care au doi copii și îi aduc la școală, pe unul de clasă pregătitoare și pe celălalt mai mare, unul dintre aceștia rămâne nesupraveghet dacă cursurile încep decalt. Apoi, ar fi pauzele de la aștia mici care trebuie sincronizate cu orarul elevilor mari și totul s-ar da peste cap. Până vineri vom mai discuta varinte, însă nu știu dacă se va găsi o soluție agreată de toată lumea”, a menționat Cuibus.

Șeful ISJ spune însă că are în lucru o variantă mult mai bună care să degreveze traficul în zona școlilor din centrul Clujului: „Să facem două școli primare dedicate”. „Suntem în lucru cu această varinată. Pentru că problemele de trafic apar în zona școlilor primare în cazul cărora părinții vin cu mașina să-și ducă sau să-și ia copiii de la școală. Avem deja o clădire și un teren unde să facem aceste două școli. Clădirea necesită reabilitare, iar terenul e într-un fel al nostru, doar trebuie preluat. Ambele sunt în centru. Mai rămân banii. Posibil câteva milioane. Analizăm și posibilitatea accesării de fonduri europene. În aceste viitoare școli primare putem muta structurile pe care școlile din centru deja le au. Nu este cazul să facem școli noi și să angajăm directori”, a subliniat Valentin Cuibus.

Un comentariu

  1. Cat de imbecil trebui sa fii sa rezolvi problema traficului construind scoli ?

    Traficul se rezolva modernizand infrastructura rutiera in mod planificat si inteligent. Scolile rezolva problemele de educatie !

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.