Cântecele „Șepcilor roșii” în fața universității: „Să explici de ce iubești Universitatea Cluj este ca și cum ai fi pus în situația de a explica de-ți iubești mama”
CulturăSport by Actual de Cluj - oct. 27, 2018 0 658
Concert spectaculos în această seară în fața sediului celei mai mari universități din țară, unde sute de suporteri ai uneia dintre cele mai iubite echipe de fotbal din România au cântat imnurile Universității Cluj alături de o orchestră simfonică.
„Să explici de ce iubești Universitatea Cluj este ca și cum ai fi pus în situația de a explica de-ți iubești mama sau de ce-ți iubești țara”, a spus în debutul concertului prezentatorul Ovidiu Blag. „Universitatea o iubești și atât. O iubești la fel de mult și dacă pierde, și dacă izbândește”.
Acesta este al doilea an consecutiv când un astfel de concert e organizat pe strada Mihail Kogălniceanu, în fața sediului UBB, cu o orchestră simfonică ce interpretează live cunoscutele cântece ale galeriei Universității Cluj, dirijată de Vlad Eniu. Sute de persoane au asistat și cântat alături de orchestră imnul României, Gaudeamus Igitur și cântecele galeriei Șepcilor Roșii.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
VIDEO/Cluj-Florești: lucrările intră în ultima etapă. Se trasează pistele pentru biciclete și se finalizează marcajele și semaforizarea
aug. 19, 2026 0
-
Șapte mii de euro pentru un buletin toxicologic favorabil: cum nu a funcționat o schemă de trafic de influență la IML Cluj ajunsă în instanță
aug. 19, 2026 0
