Închide

Cântărețul Victor Socaciu, audiat la DIICOT în dosarul medicului Mihai Lucan

ActualitateTop News by Catalin Suciu - ian. 15, 2018 0 526

Cântăreţul Victor Socaciu este audiat luni dimineaţă, la DIICOT, în dosarul medicului Mihai Lucan, anunţă Digi 24.

În 2009 Victor Socaciu a primit doi rinichi de la o fetiţă de 10 ani intrată în moarte cerebrală, în condiţiile în care existau copii care ar fi putut beneficia de acest transplant.

Socaciu a susţinut că nu a avut un tratament preferenţial şi că, a făcut analize la profesorul Lucan şi după câteva luni a fost chemat pentru că se ivise ocazia transplantului, constatatându-se „o foarte bună compatibilitate”.

Recent, la DIICOT  a fost audiat și actorul Alexandru Arșinel, acuzat că ar fi beneficiat de tratament preferenţial din partea profesorului Lucan, în 2013, când a fost supus unui transplant renal, la câteva zile după ce a fost trecut pe lista de aşteptare a bolnavilor.

“Am încercat, în măsura amintirilor, să răspund procurorilor. Asta nu înseamnă că sentimentele mele faţă de medicul Lucan s-au schimbat. Rămâne un om pe care îl voi aprecia şi îi voi purta recunoştinţă. Mă bucur că ajung la o biserică şi pot să aprind o lumânare pentru doctorul Lucan care m-a salvat”, a afirmat Arşinel, potrivit news.ro.

El mai spunea că nu cunoaşte acuzaţiile şi că nu îşi dă seama ce se întâmplă. “Întâmplarea face că am un nume care rezonează într-un anumit fel şi jigodiile profită de treaba asta”, a subliniat el.

În 21 decembrie, Mihai Lucan, fiul acestuia, directorul administrativ al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, Dan Emil Fofiu – Sânpătreanu şi directorul economic Sanda Rodica Baciu au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către procurorii DIICOT, pentru delapidare şi constituirea unui grup infracţional organizat. În 22 decembrie, magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins cererea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a fostului şef al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj şi a fiului acestuia, hotărând să fie plasaţi sub control judiciar.

Conform procurorilor, membrii grupului au prejudiciat Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, inclusiv prin folosirea unui aparat utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapie, aparat care a fost transferat la clinica privată fără acte, consumabilele necesare find achitate tot de institut. Astfel au fost trataţi 159 de pacienţi, findu-le percepute sume cuprinse între 3.000 şi 6.700 euro/intervenţie.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.