Închide

Candidați cât un orășel la cea mai mare universitate din țară. Care sunt cele mai căutate facultăți

Educaţie by Actual de Cluj - iul. 30, 2020 0 339

Candidați cât un orășel la cea mai mare universitate din țară după numărul de studenți: peste 23.000 de tineri și-au încercat șansele la un loc în facultățile acestei universități.

Vorbim de universitatea ”Babeș-Bolyai”, de ani de zile cea mai mare din țară ca număr de studenți, unde în sesiunea din această vară s-au înscris nu mai puțin de 23.300 de candidați la programele de licență și master.

Din cauza pandemiei dosarele au fost depuse online. Cea mai căutată facultate e și în acest an, la fel ca în anii anteriori, cea de psihologie, cu peste 3.200 de dosare depuse – adică 14%, la fiecare șapte dosare depuse, unul a fost la această facultate, de psihologie.

Aceasta a fost urmată de Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA), aleasă de 2.864 de absolvenți de liceu, respectiv Facultatea de Matematică și Informatică, spre care s-au orientat 2.488 de candidați.

La nivel de master, FSEGA a avut, în această sesiune de admitere, cel mai mare număr de candidați – 1.224, urmată de Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației – cu 966 de candidați.
Universitatea ”Babeş-Bolyai” oferă, pentru următorul an universitar, aproape 5.000 de locuri bugetate, peste 10.000 de locuri în regim cu taxă și 2.550 de locuri pentru învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă, la 236 programe de studiu de licență.  La master sunt scoase la concurs alte peste 3.500 de locuri la buget și 6.100 de locuri cu taxă.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu