Închide

Calea imobiliarelor. Planuri pentru anul nou: încep construcțiile pe fostul teren Argos-Record

Economie by Kristina Reştea - feb. 22, 2018 0 1173

 

Dacă terenul fostei fabrici demolate Tricotaje Someșul de pe Bulevardul 21 Decembrie e de ceva vreme gazda celui mai mare ansamblu de birouri din oraș, parcela vecină – fostul teren industrial al fabricii Argos – se pregăteşte să urmeze traseul, clasic de acum, al fostelor fabrici bine poziţionate în oraş: de la producție la Imobiliare. După ce Jolidon (care a preluat Argos cu ani în urmă) a mutat producţia, proprietatea a rămas disponibilă. Compania belgiană Speedwell a preluat teren aici și a pregătit proiectul; după câteva controverse în comisia de urbanism la prezentarea planurilor în 2017, în acest an dezvoltatorii anunță că vor să se apuce de construcție. Începând cu 2018, compania de consultanță și intermediere Imoteca va activa și pe piețele din Constanța și Cluj-Napoca, iar prezența în Capitala Transilvaniei e marcată cu două proiecte, dintre care unul e tocmai ansamblul de pe terenul Argos.

Ansamblul Record Residence din Cluj-Napoca este dezvoltat de compania belgiană Speedwell, ar avea 260 unități locative (era vorba de 240, conform unei prezentări de anul trecut de la primărie) și construcția urmează să înceapă în acest an, spun reprezentanții Imoteca. Noul proiect a fost prezentat în ședința Comisiei de Urbanism la jumătatea anului trecut și, conform planurilor anunțate, ar fi vorba de un ansamblu cu funcțiuni mixte, cu apartamente, dar și cu spații pentru artiști, cu funcțiuni de sport și cu zone publice, cu scuar și promenadă pe Canalul Morii, conform expunerii proiectantului de la Planwerk. Proiectul vizează și o parte din baza sportivă Record – „parte”, fiindcă bazinul a fost împărțit în două, între proprietari diferiți. Arhitecții responsabili de proiectul belgienilor au spus că păstrează funcțiuni ca bazin, teren de sport.

Proiectul prezentat, criticat și corectat în Comisia de Urbanism a Clujului:

 

Ansamblu imobiliar pentru terenul fostei fabrici Argos. Proiectul, „desenat” de arhitecții noului PUG, a fost criticat în Comisia de Urbanism fiindcă nu respectă… PUG-ul

 

Vezi și:

Cum s-a schimbat proiectul imobiliar de la Argos, după ce arhitecţii noului PUG au fost „certaţi” la Urbanism

 

 

 

Cel de-al doilea proiect reprezentat de compania Imoteca, New Transilvania Residence, e amplasat în zona Gheorgheni și e de mai mici dimensiuni: 50 de apartamente.

Ambele proiecte sunt deocamdată în stadiu de lucru, la documentație.

 

„Prețurile pieței din Cluj în acest moment sunt aliniate cu puterea de cumpărare”

Compania de consultanță care va reprezenta proiectulîn piață tocmai a anunțat extinderea la Cluj: cu o creștere a proiectelor din portofoliu de 200% în ultimii doi ani, compania de consultanță și intermediere Imoteca și-a extins activitatea în orașele Constanța și Cluj-Napoca prin completarea portofoliului cu un număr de 1000 de unități rezidențiale.Urmărim de câțiva ani potențialul câtorva orașe mari de provincie. Am sfătuit dezvoltatorii să se orienteze spre Constanța și Cluj, dar există în continuare alte orașe cu potențial la fel de mare ca și Bucureștiul”, spune Rafaela Nebreda, de la Imoteca. Ce se întâmplă cu prețurile în cea mai scumpă piață imobiliar a țării? O piață unde prețul mediu de vânzare a trecut de 1.400 euro/mp și în care apartamentele sunt mai scumpe decât în București?  „Vom fi foarte conservatori la subiectul preț, în sensul că prețurile pieței din Cluj în acest moment sunt aliniate cu puterea de cumpărare și vom încerca să ne menținem acolo”, a transmis Loredana Albu, reprezentant Imoteca. „Piața imobiliară din Cluj este foarte efervescentă, atât din punctul de vedere al construcțiilor, cât și din punctul de vedere al interesului pentru cumpărarea de apartamente noi. Cum spuneam, vom rămâne în notă conservatoare cu evoluția prețurilor, în sensul că, în acest moment, prețul este aliniat cu potențialul pieței”, completează consultanții.

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare