Călătorul care pictează în alb și negru

A venit , în sfârșit, Robbie, în România. La București, într-o zi toridă de ți se lipește tricoul de piele. Al naibii căldură! În backstage, cântărețul zâmbește și vorbește cordial cu toată lumea, în contrast cu figurile veșnic încruntate ale oamenilor ce-i asigură ordinea. “Vezi că nu e timp, timpul e limitat, nu pierde vremea”. Stați, băi , băieți, doar o fi și el om. Are simțuri, sentimente, empatizează , înțelege. Sau se enervează, depinde.

Aidan , un artist bucureștean , îl așteaptă cu un cadou de bun venit. E un tablou care-l înfățișează pe britanic , un tablou cum n-a mai primit vreodată. “Hi, i’m Robbie Williams.” Un salut prietenesc și natural, urmat de o conversație amicală.

”Am fost atenționat să am grijă ce și cum, cum vorbesc și cât timp stau. Ei bine, el a fost foarte relaxat, prietenos. Și a rămas plăcut surprins, ba chiar impresionat de tablou. M-a întrebat cum l-am făcut, cu ce materiale, cum am lucrat la el. Ei bine, discuția a durat câteva minute bune. Eram într-o zonă în care erau și membri din staff-ul său și chiar au rămas toți surprinși. Am stat și-am făcut apoi poze, ne-am salutat și asta e tot. Tabloul l-a dus acasă, iar eu am rămas încântat pentru că i-a plăcut. Acești artiști oferă foarte mult pe scenă, dar nu primesc foarte multe lucruri de suflet”, ne povestește autorul portretului, Aidan Andon. Dar să-l cunoaștem mai bine pe bucureșteanul a cărui poveste depășește cu mult granițele capitalei sau ale României. Timp de 13 ani a fost contabil, apoi s-a apucat de călătorie, una care l-a purtat în cele mai îndepărtate zări.

Robbie Williams și Aidan înaintea concertului din București

Aidan iese din tiparul boemiei proverbiale din lumea artiștilor. “Sunt extrem de organizat, tipicar și uneori mi-ar plăcea să fiu altfel. Prietenii mei artiști sunt relaxați și relaxarea asta le dă un aer mai aparte”, își începe povestea.

Joaca cu cifrele

Până prin 2010 n-a pictat decât în joacă și nici n-a urmat vreun curs de specialitate. A fost contabil, o meserie pe care a început s-o înțeleagă din copilărie.

“Taică-meo a plecat de-acasă când eram foarte mic, nici nu mai știu câți ani aveam. Eu am rămas cu mama, ea m-a crescut. Avea o firmă de contabilitate și am început să ajut așa cum puteam. Erau foarte mulți arabi cu en-grouri prin București. Veneau cu tone întregi de facturi și nimeni la birou nu voia să facă munca asta. Eu am început să fac asta și așa mi-am câștigat primii bani, banii de buzunar. Apoi, după ani de zile am ajuns să câștig și mai bine, chiar destul de bine. Era un job pe care nu-l făceam neapărat din plăcere, ci un job pe care trebuie să-l fac. “

13 ani s-a jucat cu facturile și contabilitatea. Când a mai prins câte-un concediu s-a luat și-a plecat prin Europa. Ca să viziteze, ca să trăiască. “Mi-a plăcut mereu să călătoresc și îmi place și acum. Porgualia mi-a rămas în suflet, aș vrea să mă retrag acolo să-mi cresc nepoții atunci când va fi cazul. E însorită, e faină, sunt coline, sunt plaje, lucruri care îmi sunt foarte dragi. Nu mă duc în țări friguroase, în țările nordice, nu-mi place frigul. Suport orice căldură, dar nu frigul!.”

Așa se face că prin 2010, Aidan și-a luat un rucsac în spate și-a pornit tocmai spre capătul pământului, spre un loc însorit, cu plaje și palmieri, cât mai departe posibil de România. A ajuns în Filipine, pe insula Boracay, un paradis de vacanță pentru orice turist îndrăgostit de soare și căldură.
”Am vrut să mă rup total de România atunci, să fac o schimbare radicală în viața mea. Călătoria s-a suprapus și cu un divorț, dar nu ăsta a fost motivul principal pentru care am plecat. Mi-am dorit să descopăr o altă lume, alți oameni, să văd cum se trăiește acolo. Și a fost și asta o experiență.”
Cârnăciorii românești din Boracay

A stat cât a stat la soare, așa cum îi place lui, dar când banii s-au împuținat vertiginos a fost nevoit să se-angajeze. A lucrat într-un bar, apoi , mai mult dintr-o glumă, s-a apucat de-o afacere. “Acolo mâncarea e destul de dulce și te saturi. Ce să facem, ce să facem, hai să facem niște mici, că asta știm să facem. Un grătar aranjăm, hai să facem și cârnați. Așa am început să vindem cârnați românești în Boracay. Cu usturoi, sărați, porc, vită, grăsime. Străinii cumpărau foarte mult pentru că mulți veneau în vacanțe, stăteau o lună, două luni și aveau aceeși problemă cu mâncarea locală, se săturau de ea. Localnicii făceau glume cu noi, spuneau că vindem cârnăciorii lui Dracula. Filipinezii asociază România cu Dracula și cu Nadia Comăneci. Doi ani și jumătate am stat pe Boracay, o insulă de câțiva kilometri. Când ne plictiseam plecam și vizitam. Am fost în Manilla de câteva ori, o metropolă cu vreo 15 milioane de oameni, sper că nu greșesc. E de nedescris. Și e multă sărăcie. Aud peste tot că noi, românii, suntem săraci. Cred că ne scapă multora dintre noi noțiunea de sărăcie. Să meargă cineva în Phillipine sau în Vietnam să vadă cum trăiesc generații,familii întregi, în câte-o cameră și cum se roagă să le ajungă orezul pentru cină. Iar ei sunt foarte mulțumiți cu ce au, sunt împăcați că pot să mănânce.”

Insula Boracay

Haine croite pe plajă

În afară de afacerea cu cârnați, bucureșteanul s-a pus să croiască și haine, pe care urma să le vândă pe plajă. “ Am cusut paiete pe ele, am început să le desenez”. După doi ani și jumătate a lăsat soarele Pacificului și s-a întors în România. A venit înapoi și-a încercat să-și deschidă facă un rost aici. Și-așa începe povestea cu pictura. “Am deschis un business, făceam haine și ca să fie diferite m-am apucat să le pictez și să descopăr pictura. Și practic, ăsta este începutul noii mele vieți. De la bulinuțe și fluturași.”

Când un amic l-a provocat să facă un portret, Aidan s-a ambiționat. “Hai că-ți arăt că pot”, i-a spus. A stricat mai întâi zeci de pânze, apoi a ieșit primul portret. Încă unul și încă unul. Sute de pânze, mii de ore de muncă într-un atelier unde-și petrece zilele. I-a pictat apoi și pe marii actori români, ca de la artist la artist. Maia Morgernstern, Horațiu Mălăiele, pe Gheorghe Dinică, Amza Pelea , Toma Caragiu, Valentin Teodosiu, pe toți i-a expus prin tot Bucureștiul. El vrea ca arta lui să ajungă la oameni. Aici , la noi și în toată lumea.

“Acum mă gândesc la Cuba și Australia, îmi fac planuri. Ar fi fantastic să ajung în Cuba la iarnă. Ce fac eu, pot să fac de oriunde. Pot să plec într-o vacanță de o lună acolo. Dacă se fac trei , dacă se fac patru luni sau un an, nici nu mai contează. O viață avem.”

foto: Aidan Andon

Pe Aidan o să-l găsiți AICI (facebook) sau AICI 

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.