Închide

BREAKING Colegiul Național George Coșbuc se închide. 62 de clase vor face cursuri online

ActualitateTop News by Actual de Cluj - sept. 29, 2020 0 2864

Continuă să apară cazuri de coronavirus în școlile clujene. Colegiul Național George Coșbuc este prima unitate de învățământ din Cluj-Napoca ce trece pe scenariul roșu.

Aici au fost depistate mai multe cazuri de infectare cu Sars-Cov-2 în rândul elevilor, mai precis 5 elevi în trei clase diferite. Conducerea liceului a anunțat deja părinții că de mâine se vor face cursuri exclusiv online, mai precis 62 de clase de gimnaziu și de liceu.

„Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a aprobat în această seară câteva modificări de scenarii privind funcționarea unităților de învățământ din județ, ca urmare a schimbării situației epidemiologice, la propunerea Inspectoratului Școlar Județean Cluj și cu avizul Direcției de Sănătate Publică a Județului Cluj. Ca urmare a apariției în această după-masă a celui de al 5-lea caz de elev pozitiv în 3 clase diferite, se va aplica scenariul 3 de funcționare în cazul Colegiului Național „George Coșbuc”, din Cluj-Napoca, începând de mâine, 30.09.2020”, transmit autoritățile.

Potrivit Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, sunt cazuri de infectare cu Covid și la grădinița cu program prelungit Micul Prinț, care tot de joi (30 septembrie) va trece la scenariul 2, adică la sistem prin rotație.

De asemenea, Școala Gimnazială „Lia Manoliu” Cornești, Com. Cornești, județul Cluj, va trece la scenariul 2, începând cu data de 30.09.2020.

„Evoluția epidemiologică la nivelul județului va fi evaluată constant de autorități, iar modificarea scenariilor de funcționare a unităților de învățământ, precum și alte măsuri necesare pentru reducerea riscului de îmbolnăvire în rândul comunității, vor fi luate imediat ce situația o va impune”, mai transmite Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

BREAKING Coronavirus în școlile clujene. Șase elevi și peste 20 de profesori au fost depistați cu Covid-19 în prima săptămână de școală. Inspector general: „Uitați-vă și la părinți cum se îngrămădesc în fața școlilor. Nu avem ce să facem. Societatea este așa cum este!”

Nici un comentariu

Scrie un comentariu