„Botezul” lui Flavius înainte de jurământul din Consiliul Local
Politica by Luminiţa Silea - apr. 17, 2014 1 842
Actualul director adjunct al Casei de Cultură a Studenţilor, Flavius Milăşan, a fost invitatul surpriză al grupului de consilieri PSD din Consiliul Local la dezbaterea publică privind acordarea de scutiri de impozite pentru clădirile verzi din oraş.
„Ăsta micul” a fost îndrumat să găsească Sala de Sticlă chiar de către Claudia Anastase, care a ţinut în mod special ca acesta să ajungă la discuţia de la primărie. „Da, da, îi facem botezul”, a explicat Anastase , adăugând apoi că Milășan trebuie să se familierizeze cu sistemul democratic de dezbatere din cadrul primăriei clujene. Liderul de grup al consilierilor PSD a spus că prezenţa lui Milăşan la dezbatere n-are legătură cu vreo intenţie a acestuia de a propune primăriei să transforme în clădire verde Casa de Cultură a Studenţilor, mai ales că instituţia are în plan pentru anul acesta noi lucrări de modernizare.
„La Consiliul Local, la investire, promit să port cămaşă de la Zara”, a spus Milăşan. Aceasta după ce media locală a luat în derâdere experinţa din CV-ul său prin care se atestă, printre altele, că a fost vânzâtor la unul dintre magazinele Zara din oraş.
Flavius Milăşan este următorul consilier de pe lista comună cu care USL a candidat la alegerile locale din iunie 2012 şi urmează să preia scaunul din Consiliul Local lăsat liber în urma retragerii consilierului PNL Ioana Borza.
Milăşan va intra în consiliul local cu o avere de 2870 de lei (descoperire de card) şi salariul pe care îl încasează de la Casa de Cultură a Sudenţllor. Nu are proprietăţi, nici maşină, potrivit ultimei declaraţii de avere depusă de membrul PSD în calitate de adjunct la Casa de Cultură a Studenţilor. Potrivit declaratiei de interese, Flavius Milăşan este preşedinte executiv al Partidului Social Democrat din Cluj-Napoca.
„A fost o dezbatre interesantă. Confirm că am sacou Zara”, a menţionat Milăşan. Primarul Emil Boc i-a urmat bun venit. „Mă bucur să vă cunosc personal”, a spus Boc, salutând iniţiativa civică a viitorului consilier PSD.
Un comentariu
Lasa un raspuns pentru mihai
Articole similare
-
După ce Emil Boc i-a poreclit “daltoniștii betoanelor”, civicii din Cluj critică ipocrizia Primăriei: Se laudă cu castanii înfloriți din parcul Ștefan cel Mare, după ce a vrut să îi taie și societatea civilă i-a salvat
mai 07, 2024 0
-
Detalii din dosarul fostei ministre a Sănătății condamnată la Cluj pentru luare de mită: banii erau pentru campania electorală, voia să candideze. Instanța: ”corupţia din sistemul de sănătate din România este o realitate incontestabilă”
mai 07, 2024 0
zara de la zara sau de la tabita? pare cretinutz asa un pic… doua declaratii, ambele cu zara?!