Închide

Boc, la deschiderea noului an școlar la Liceul „Onisifor Ghibu”, unde s-au investit peste 6 milioane de euro: „Războiul, datorat intoleranței și lipsei de educație”

ActualitateEducaţieTop News by Actual de Cluj - sept. 05, 2022 1 441

Primarul Clujului, Emil Boc, a participat la festivitatea de deschidere a noului an școlar la Liceul „Onisifor Ghibu”, care a beneficiat din 2021 de investiții masive din fonduri europene (peste 6 milioane de euro). Primarul a insistat să le transmită elevilor și părinților că „cel mai important obiectiv pentru viitorul nostru este educația”, fapt pentru care municipalitatea direcționează anual 20% din bugetul public pentru tot ce ține de investiții în educație, fie că e vorba de infrastructură, burse, pregătire școlară etc.

„Noi la Cluj am înțeles că viitorul nostru depinde de educație, pentru că nu mai avem un oraș cu industrie grea. Acum totul se bazează pe o economie a cunoașterii. Cele mai importante și mai bine plătite slujbe în viitor sunt cele bazate pe cunoaștere (…) Viitorul se bazează pe educație, de aceea multiplele investiții pe care le face Primăria, peste 20% din buget, sunt în educație”, a spus Boc în discursul său.

El s-a raportat și la războiul din Ucraina, care în opinia sa e o consecință a „lipsei de educație” și ”intoleranței”.

„Dragi elevi, orice v-ați propus să faceți când veți fi mari, nimic nu se poate realiza fără educație. Dacă în trecut se mai credea că se pot face multe cu bani și mașini, poate un foc de artificii, dar pentru viitor, nimic nu poate funcționa fără educație și cunoștințe. (…) Dacă vreți să aveți o viața mai bună decât părinții voștri, numai prin educație veți reuși. Dacă vreți un viitor bazat pe pace, totul trebuie pregătit din școală (…) Vedeți, avem un război la graniță, datorat intoleranței, lipsei de educație și a lipsei capacității de a înțelege că o singură viață avem pe pământ și aceasta trebuie să ne-o facem cât mai plăcută. (…) Din școală trebuie cultivate toleranța, respectul reciproc; școala trebuie să formeze aceste abilități, capacitatea de a fi împreună, de a-l tolera pe cel de lângă tine (…)”, a mai spus Boc în discursul său.

Un comentariu

Lasa un raspuns pentru Ovidiu

Articole similare