Boc: „Clujul câștigă populație. Oamenii nu ar sta aici să facă copii dacă nu ar avea un element minim de siguranță în comparație cu alte orașe”
ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - ian. 07, 2022 0 725
În anul 2021 s-au născut la Cluj-Napoca 6.692 de copii, cu 70 de copii mai mult față de 2020 când s-au născut 6629. În 2019, au fost și mai mulți ca în 2020. Datele au fost prezentate de primarul Emil Boc la Ziua Live.
Nou-născuții sunt de naționalitate preponderent români (6069) și maghiari (424), dar și belgieni, britanici, germani, francezi ș.a.m.
El a mai arătat că cele mai folosite nume au fost pentru băieți: Andrei, Matei și Alexandru și pentru fete s-a ales: Maria, Sofia, Ana, Elena.
„Datele ne arată că la Cluj, în ciuda previziunilor legate de depopulare și migrare, orașul câștigă populație și nu pierde. Oamenii nu ar sta aici să facă copii dacă nu ar avea un element minim de siguranță în comparație cu alte orașe”, a spus primarul în cadrul aceleiași emisiuni.
Boc a mai spus că a crescut și numărul căsătoriilor, în ciuda pandemiei care a impus restricții cuplurilor și că a scăzut numărul divorțurilor pe cale administrativă (de la 72 în 2020 la 42 în 2021). Anul trecut s-au înregistrat 1862 de căsătorii, în creștere față de anul 2020 când s-au căsătorit 1711 de cupluri.
Pentru cei 50 ani de căsătorie împliniți au fost premiate 469 de cupluri din Cluj-Napoca mai mult față de 2020 când au fost premite 465 de perechi. 6 persoane au împlinit 100 de ani în 2021, la fel ca în anul precedent. Cel mai vârstnic mire din anul 2021 s-a născut în anul 1937, astfel că a avut 84 de ani, iar cea mai în vârstă mireasă din Cluj în 1948 , având 73 de ani.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Aeroportul Cluj alocă sute de mii de euro pentru repararea rosturilor degradate de pe suprafețele aeroportuare / Lucrările trebuie făcute între zboruri, licitația se încheie azi
oct. 21, 2026 0
-
Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj vrea să cumpere consumabile pentru terapie intensivă de aproape 44 de milioane de euro
oct. 21, 2026 0

