Închide

Blestemul loviturilor de departajare: „U” Cluj pierde al cincilea duel decisiv la penalty-uri din ultimii ani

SportTop News by Catalin Suciu - iul. 17, 2026 0 16

Universitatea Cluj a fost eliminată din Europa League după ce a rezistat în dublă manșă cu Dinamo Kiev. A fost 0-0 și în retur, pe Cluj Arena, după 120 de minute de joc și lovituri de la unsprezece metri.

Oaspeții au controlat jocul, au atacat mai mult, au pus presiune și au deschis scorul după 15 minute, dar golul a fost anulat pentru offside, după consultarea VAR.

Clujenii au rezistat, deși le-au lipsit trei oameni de bază din sezonul trecut: Lukic (abia revenit de la Națională), Mikanovic și Coubiș (ultimii cu probleme medicale).

În repriza secundă, echipa lui Bergodi a încercat să mai iasă la joc, dar tabela a rămas neschimbată. S-a mers în prelungiri, apoi la penalty-uri.

Universitatea a fost învinsă din nou la lovituri de departajare. Codrea și Chipciu au ratat, iar ucrainenii s-au calificat mai departe. Aventura europeană continuă pentru clujeni în Conference League, unde formația lui Bergodi va juca cu Brann, din Norvegia. E al cincilea meci decisiv pierdut de Universitatea în ultimii ani la lovituri de departajare, după finalele de cupă cu Sepsi și Universitatea Craiova, respectiv barajul de Conference League și Supercupa, tot cu Craiova.

U Cluj: Neofytos – Stanojev, I. Cristea, Codrea, Chipciu – Pinho, Drammeh – Ștefănescu, Bic, Mendy – Macalou

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.