Bijuteriile cu amprentă pentru fiecare suflet
SocialTop News by Catalin Suciu - aug. 28, 2015 0 1115
Liana Sălăgean creează de când lumea. Ia argintul în stare pură, îl topește , îl întoarce pe toate părțile, iar la final, după ore și ore petrecute în atelierul aranjat cu minuțiozitate, produsul e scos e prezentat și publicului larg. Cu aurul se întâmplă la fel.. Cupru, aur, argint, diamante…
Dar bijuteriile sale au ceva special. N-ai să găsești niciuna la fel. “Sunt unicat, eu pe asta marșez”, povestește artista care în septembrie va reprezenta România la un târg internațional de anvergură în Londra. E al zecelea pe care-l petrece inovând. Și în artă e progres, la fel ca în oricare alt domeniu.
– De când a început această poveste frumoasă cu bijuteriile?
– Lucrez din 2006, propriu zis, de-atunci am atelier, dar prima dată mi-am propus să fac chestia asta prin 2003, eram în anul doi de facultate. Nu am copiat niciodată pe nimeni, mi-am dorit să fac eu ceea ce aveam eu în minte. Am umblat peste tot, la toate atelierele de bijuterie din Cluj să mă învețe cineva, să găsesc pe cineva care să mă lase să mă uit, cel puțin, cum se fac bijuteriile. Bijutieri de artă nu prea erau pe vremea aia, iar de școală de bijuterie nu se putea vorbi. Fusese una la Arad, dar s-a închis ulterior. Așa că am lăsat-o baltă atunci.
– Iar apoi?
– Viața îți rezervă multe surprize, asta s-a întâmplat și în cazul meu. În 2006, când eram în anul patru , am primit o bursă de studii în Italia, la Macerata. Eram cu proful meu de design și el tot încerca să-mi spună că avem de făcut un proiect cu mobilă, ceva de genul. Eu tot îi povesteam de bijuteriile mele, de cele pe care vreau să le fac. Auzindu-mă că tot insist cu asta mi-a zis așa: “știi ceva? Soția mea predă la secția de turnătorie, este bijutier, ia du-te tu la ea și vezi ce se întâmplă acolo”. Și de-atunci m-am instalat în atelierul ei și am început să învăț. Pentru mine, problema era cea tehnologică. Internetul nu era ce este azi, nu găseai așa de multe informații, aparatură de cumpărat. Am învățat lucrurile de bază, apoi m-am întors acasă, în Cluj și mi-am deschis eu atelierul. Și mi-am lăsat imaginația să creeze.
– Care-a fost prima bijuterie făcută? Și cine-a fost primul client?
– Cred că era un inel, nu mai rețin exact. Știu că aveam un minicatalog. Desenam pe hârtie, iar când se adunau două sau trei piese mai printam o pagină. Îmi place foarte mult să lucrez cu mâinile, nu neapărat la calculator. Și la școală mergeam în special în direcția asta, pe muncă, pe design.
Primii clienți au fost prietenii. Am început să-mi port bijuteriile, mă întâlneam cu lumea și mă întreba de unde le-am cumpărat. “Wow, ce fain, de unde?.” Și-așa a început totul. Dacă vezi că ceea ce faci e apreciat, nu poți decât să te ambiționezi și mai mult.
– Prin ce se diferențiază bijuteriile tale de altele?
-Toate piesele mele sunt unicat, nu fac două la fel. Dacă îți place o piesă de -a mea, pot s-o refac, dar cu modificări, nu va fi niciodată la fel. Pe chestia asta marșez, asta mă reprezintă pe mine.
– Cel mai dificil client?
– Eu încerc să iau oamenii ca atare, unii sunt foarte relaxați, cooperanți, alții nu au încredere neapărat. E important ca fiecare client să fie mulțumit. Nu am avut oameni care să-mi aducă piesele înapoi, nu-mi aduc aminte…
– Planuri de viitor?
– Uite, în septembrie mă duc la Londra, unde va fi se organizează un târg internațional de bijuterie contemporană. Sunt mai multe secțiuni, gallery – galerii de artă care prezintă piese, sunt și magazine, e secțiune de pietre. Știu că e un târg mare, anul trecut au fost 500-600 de participanți. Nu e cu vânzare, aici prezinți bijuteriile, piesele, apoi vin branduri și te vizitează, iar ulterior pot să-ți facă comenzi sau să semnezi contracte. E la a 60-a ediție. Participăm șase designeri din România cu ajutorul Ministerului Educației, din câte am înțeles. Am emoții. De obicei când particip la un târg, fac o colecție, dar acum nu voi face, voi duce cele mai bune piese ale mele , să fie puțină diversitate.
– Ai accepta un magazin care să-ți producă o piesă la scară largă?
– Nu știu, nu m-am gândit la lucrul acesta, depinde. Deocamdată n-a fost momentul, n-au fost circumstanțele, dar probabil că da, de ce nu? Dar eu sigur nu voi face o linie de producție.
– Vorbeai de lipsa școlilor de bijutieri. Te-ai gândit vreodată să-ți deschizi una în Cluj?
– Păi am deja elevi și sigur că-mi doresc asta în viitor. Acum se fac niște cursuri în București, dar durează foarte puțin și dacă ieși de-acolo nu înseamnă neapărat cu ești bijutier. Eu lucrez cu atenție cu elevii pe care îi am, pe îndelete, nu facem nimic în grabă, în contratimp. Arta înseamnă răbdare și pasiune…
Pentru a vedea o părticică din paleta de bijuterii ale Lianei, puteți intra AICI
Liana Sălăgean
“ Soțul meu e inginer electronist, dar are și el o latură artistică, picta cândva. Acum nu prea mai are timp. Avem o fetiță Maia, cu ea îmi petrec timpul cât de mult pot. E sufletul nostru. I-am făcut și ei bijuterii și chiar i-am luat o dată măsura greșit”
Acest material de presă este conceput și publicat în cadrul proiectului „Femeia în viziunea mass-media – factor de echilibru și egalitate”, susținut cu fonduri europene prin POS DRU și derulat de Consiliul Județean Cluj în parteneriat cu SIVECO și Asociația Profesioniștilor din Presă – Cluj (APPC). Proiectul urmărește promovarea poveștilor de succes ale 60 de femei din Cluj – găsiți pe site-ul proiectului interviuri și reportaje despre clujence care au reușit în cariera lor ori au depășit prejudecăți de gen.
